Ce bucurie mai potrivita putea avea Partidul Comunist Roman, la exact 81 de ani de la infiintare, decat o confruntare Dinamo-Steaua, nimeni altele decat odraslele de suflet ale vechiului regim? Si ce sarbatoare putea sa-si provoace Piti, la a 46-a aniversare, daca nu gandea meciul doar pe jumatate! Pentru ca, la cum demarase in „Groapa” returul semifinalei, se parea ca Steaua s-a trezit si traieste un fotbal periculos, performant si tenace.
Unul dupa altul, Raducanu si Neaga au ratat aproape inuman, din orice pozitie, de credeai ca derby-ul se joaca la o singura poarta, cea a gazdelor. Paradoxal, strecurat intre atatea oportunitati legale, golul stelist a venit ilicit, pe barba asistentului Marodin, care a ignorat un ofsaid frumusel al lui Raducanu. Mai tarziu, tot Marodin, in zi aiurea, n-a vazut un hent de penalty la Talvan, si-uite asa, cu masuri ciudate, repriza Stelei s-a sfarsit doar la limita.
Dupa odihna, surpriza absoluta. Ingropati cu acte in regula 45 de minute, „cainii”
s-au dat peste cap si s-au transformat in jucatori autentici. Asa a lovit speculantul Niculescu, poate cel mai rasat varf al intrecerii interne, asa a punctat si Claudiu Dragan, dupa o preluare de efect, asa a ispravit meciul si Vlad Munteanu, responsabil cu trasul de cortina.
Insa fericirea tribunei si razmerita „haitei” s-au nascut toate pe banca Stelei si toate la 1-1. In acel moment, desi ai lui veneau mereu „peste”, Piturca l-a retras pe Lincar in defensiva si a omorat speranta intr-o finala pana atunci accesibila. Si-uite asa, cu oamenii blocati in transee, Piti a dat cu Steaua de pamant exact atunci cand credea c-o ridica la cer. Si-a dat atat de tare, incat nici el, nici finantatorul Gigi nu mai stiu pe unde vine Europa. Si daca mai vine.
Dinamo 3 (0)
Steaua 1 (1)
Au marcat: Cl. Niculescu (47), Cl. Dragan (58), V. Munteanu (81)/ Cl. Raducanu (13).
Dinamo: Lobont – Kirita; Vatavu (46 Iodi); Onut – Bolohan; Parvu; Tames; V. Munteanu; Talvan (49 Fl. Petre) – Cl. Niculescu; Cl. Dragan (76 Danciulescu).
Steaua: M. Tudor – D. Balan; M. Baciu; B. Nicolae (51 Trica); Mitrita – Fl. Dumitru; Radoi; Lincar; P. Stoica (82 Lita) – Cl. Raducanu; Neaga (88 Luca).
Au arbitrat: Alexandru Tudor – Nicolae Marodin; Ispas Cojocaru (toti din Bucuresti).
In tur a fost 1-0 pentru Dinamo.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.