Haos la Rapid! Ninsoarea a prins clubul nepregătit. 200 de fani, în frunte cu liderul Vali “Bulgaru”, au curăţat terenul de teamă că echipa lor va pierde meciul cu Timişoara cu 0-3 la masa verde! Şi au salvat echipa!

Nu am avut bani de prelată”, a explicat, halucinant, patronul George Copos. “Dacă pentru dânsul planeta se scufundă şi nu mai are angajaţi, l-am ajutat noi, deşi nici lopeţi nu ne-a dat! Aşteptăm o victorie”, a spus Vali “Bulgaru”, şeful galeriei din Grant.

Obervatorul Ioan Mureşan a exclamat: “Bravo lor! Dacă nu degajau gazonul, partida se amâna!”.

Cu Varga şi cu Bălan – a căror folosire a fost contestată de echipa de pe Bega – titulari, gazdele au început avântat, însă a trebuit să vină execuţia fantastică a lui Matici: şut violent în vinclu, de la 25 de metri: 1-0 (26)! Chiar şi tehnicianul Nae Manea s-a închinat în faţa primei reuşite a slovenului pentru Rapid, o “capodoperă”.

Rapidul a dominat, însă n-a mai concretizat. S-a stins chiar! Spre final, Sepsi (77) şi Chiacu (81), de două ori, au trecut pe lângă egalare. A rămas 1-0 şi trei puncte aduse de… fani!

La meciul de ieri a asistat şi antrenorul italian Walter Novellino (56 de ani), ultima oară la Reggina, care va prelua Rapidul din vară.

4332-232758-echipe.jpg
4332-232757-clasament.jpg

Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
PARTENERI - GSP.RO
Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
ADEVĂRATUL motiv pentru care Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit! Ea i-a CERUT să...
PARTENERI - PLAYTECH.RO
ADEVĂRATUL motiv pentru care Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit! Ea i-a CERUT să...
Horoscop 10 iulie 2020. Leii pot fi tentați să încalce anumite drepturi ale altora
HOROSCOP
Horoscop 10 iulie 2020. Leii pot fi tentați să încalce anumite drepturi ale altora
RECOMANDĂRI