Borussia Dortmund a fost eliminată de Juventus în ”optimile” Ligii Campionilor, dar suporterii au fost la înălțime.După 1-2 în turul de la Torino, Borussia Dortmund a pierdut, scor 0-3, și returul de pe teren propriu cu Juventus Torino și a părăsit Liga Campionilor în faza optimilor de finală. Înaintea partidei, suporterii germani au încercat să-i intimideze pe adversari printr-o coregrafie de excepție.
Coregrafia 3D realizată de fanii din Peluza Sud, cea mai mare peluză din Europa (25.000 de locuri), a amintit finala Ligii Campionilor din 1997, câștigată de Borussia cu scorul de 3-1 în fața ”Bătrânei Doamne”, înfățișându-i pe jucătorii de atunci cu trofeul deasupra capului. Asta, însă, nu i-a ajutat pe jucătorii pregătiți de Jurgen Klopp în partida de miercuri seară, ei cedând la scor de neprezentare în fața campioandei Italiei.