Insolvenţa a fost cerută de o firmă de securitate. Dacă Dinamo, Rapid, Petrolul sau Universitatea Cluj au intrat în insolvenţă din cauza datoriilor de ordinul milioanelor de euro, FC Braşov a ajuns în această si­tuaţie pentru o datorie de doar 6.500 de euro!

Chiar dacă Ne­culaie a precizat marţi că va face apel la această decizie şi că va întreprinde toate demersurile pentru a scoate clubul din această situaţie, mai mulţi oa­meni din fotbalul românesc cred că această „problemă“ îi convine de minune patronului ”stegarilor“. Concret, pe rolul comisiilor FRF se află o mul­ţime de memorii din partea ju­că­torilor, iar FC Braşov are de plătit sume considerabile.

Unii dintre jucători au şi câştigat litigiile şi aşteptau ca FC Braşov să pună în aplicare deciziile. Ei sunt cei mai afectaţi de insolvenţă.

Se suspendă memoriile!

„Cei de la FC Braşov vor cere LPF sus­pendarea memoriilor şi vor aduce ca dovadă decizia Tribu­nalului Braşov. Chiar dacă va face apel, Neculaie va aştepta să vadă cum merge echipa în următoarea perioadă şi dacă vor fi şanse mari să rămînă în Liga I, imediat va scoate clubul din insolvenţă. El ştie că, dacă echipa va rămîne în Liga I şi sezonul viitor, clubul va încasa o sumă foarte mare din dreptu­rile TV, iar lui Neculaie nu-i va conveni ca altcineva să decidă destinaţia banilor la FC Bra­şov. În cazul în care echipa nu va mai avea nicio şansă să evite retrogradarea, Neculaie nu va plăti la termenul fixat de Curtea de Apel, pentru că îi va conveni insolvenţa şi astfel va scăpa de plata datoriilor către jucători“, este scenariul incredibil despre care se vorbeşte în lumea fotba­lu­lui. „Dacă FC Braşov este în insolvenţă, toate litigiile jucătorilor sunt suspendate“, a confir­mat informaţia pentru Monito­rul Expres, Emilian Hulubei, preşedintele AFAN.

”Toate salariile fotbaliştilor vor fi plătite“

Directorul general al FC Bra­şov, Constantin Zotta, spu­ne că patronul Ioan Neculaie îşi doreşte ieşirea cât mai rapidă a clubului din insolvenţă. „Ni­meni nu trebuie să se teamă de insolvenţă. Ea nu duce la lichidare, la dispariţie, decât în ca­zul afacerilor în faliment. În perioada următoare, dacă de­ci­zia Tribunalului se va men­ţine şi nu vom reuşi, aşa cum dorim, să ieşim din insolvenţă, se va elabora un plan de reorganizare. În prezent, deciziile managementului sunt supervi­zate, încuviinţate de către ad­mi­nis­tratorul judiciar numit de instanţă, dar şi de către instan­ţă, iar toate cheltuielile lunare necesare desfăşurării activităţii vor fi efectuate conform graficului. Toate salariile fotba­liş­tilor vor fi plătite conform contractelor, integral şi la termen. De asemenea, nu se vor înre­gistra nici un fel de incidente de plată referitoare la deplasări sau la organizarea partidelor pe teren propriu“.

Termen de şapte zile pentru apel

FC Braşov are timp şapte zile de la data pronunţării insolvenţei să atace decizia Tribunalului Braşov la Curtea de Apel Braşov. În cazul în care Neculaie va începe demersurile şi va plăti suma restantă, clubul va ieşi din insolvenţă până la finalul campionatului.

”Un lucru este clar, dacă Neculaie va face apel şi  va plăti datoria, FC Braşov va ieşi din insolvenţă. Dacă nu, este clar că nu îşi do­reş­te ieşirea din insolvenţă“, a precizat un avocat braşovean.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.