Genialul Federer l-a învins ușor pe belgianul David Goffin (16 ATP), în trei seturi, 6-2, 6-1, 6-4, duminică, la Melbourne.
Mai departe, Federer îl va întâlni pe cehul Tomas Berdych, al 6-lea jucător mondial. Elvețianul a atins, pentru a 12-a oară, sferturile de finală la Melbourne, îmbunătățind unul din numeroasele sale recorduri, notează AFP, citată de Agerpres.
În competiția feminină se va disputa un ”sfert” cât o finală: Serena Williams (1 WTA) contra Maria Șarapova (5 WTA).
Prima care a intrat pe teren a fost rusoaica, în fața favoritei numărul 12 Belinda Bencic. Sarcina nu a fost deloc ușoară pentru Șarapova, care a avut nevoie de peste două ore pentru a se impune în fața elvețiencei, scor 7-5, 7-5.
A urmat apoi Serena Williams, care a avut o misiune mult mai ușoară în fața rusoaicei Maragarita Gasparyan, locul 58 în lume. Liderul mondial a avut nevoie de numai 57 de minute pentru a se impune în două seturi, scor 6-2, 6-1.
Va fi cel de-al 21-lea duel dintre Serena Williams și Maria Șarapova. Sportiva din Statele Unite are un palmares net favorabil, cu 18 victorii și doar două înfrângeri.
Cele două și-au disputat finala de la Australian Open în sezonul trecut, Williams impunându-se în două seturi, scor 6-3, 7-6 (5). Singurele victorii ale Sharapovei în fața Serenei au fost în 2004, în finalele de la Wimbledon și Turneul Campioanelor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_abca3128aa91ea15a86fa592f3025b5b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_4e4857a113297c5c2108aa65d95196be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5325aa8bba51f2974f2b9f5c4774acf2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c304f4868cb69bffbc4497513acea057.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_3aa690a6da9066c9f7347a155b992ef9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_2095328a88a077351a0e7f77e8a3ac50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.