„Am acceptat să vin la Rapid, este o onoare pentru mine să vin la acest club de tradiţie. Cunosc situaţia de la Rapid, aici am făcut primii paşi în fotbal, am fost şi antrenor secund. Sunt convins că nu vor fi probleme de adaptare. Fac un apel la suporteri, să lase orgoliile deoparte şi să vină alături de echipă. Principala preocupare e să facem o echipă competitivă şi să ne îndeplinim obiectivul, promovarea. Vom face tot ce depinde de noi „, a afirmat Florin Marin.

Florin Marin a completat: ”Am fost jucător aici, apoi am antrenat la această echipă în perioada 1991-1992. Avem, deocamdată, un lot care numără 20 de fotbaliști. Aceștia vor face deplasarea în cantonamentul de la Poiana Brașov. Mai avem discuții pentru aducerea altor jucători din România, dar și de peste hotare. Deocamdată nu pot să vă spun numele lor. Când o să fie ceva sigur, o să le comunicăm. Am găsit la Rapid jucători cu experiență, dar și fotbaliști tineri pe care i-am văzut până acum pe parcursul a două antrenamente”, a mai spus Florin Marin.

Mihai Ianovschi, noul director tehnic al echipei, a declarat: ”Clubul nostru a intrat acum pe un făgaș normal. Vrem să lăsăm în urmă tensiunile pe care au existat la club și să readucem Rapidul acolo unde îi este locul, pe prima scenă fotbalistică a României”.

Ovidiu Burcă, instalat sâmbătă ca președinte la Rapid, a spus la conferința de presă care a avut loc la Baza sportivă Pro Rapid: ”Jucătorul Daniel Pancu este în lotul nostru. El are contract pe viață cu echipa Rapid. Numai el poate stabili momentul când vrea să plece. În altă ordine de idei, chiar acum suntem în negocieri cu 2-3 jucători și după ce este totul stabilit, vom arăta care sunt numele lor”.

Conform Dolce Sport, Mijlocașul ofensiv Iulian Popa (31 ani), ultima oară la Oțelul Galați, va semna un contract cu Rapid, jucătorul fiind adus la cererea antrenorului Florin Marin, alături de care a lucrat anul trecut. Popa a mai evoluat în cariera sa la FC Brașov, Voința Sibiu, CSM Râmnicu Vâlcea și Forex Brașov. Acesta are 97 de meciuri jucate în Liga 1, marcând 14 goluri și oferind 10 assist-uri.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.