Președintele Burcă: ”Duc Rapidul în Cupele Europene!”. Nu s-au finalizat negocierile cu ”Flocea”

Comentează

ACTUALIZARE 12.50.

Ovidiu Burcă, 35 de ani, a fost prezentat oficial, sâmbătă, ca preşedinte al clubului Rapid. El va negocia contractele noilor transferați în Giulești și are obiective îndrăznețe cu echipa alb-vișinie: promovarea și calificarea în cupele europene!

Burcă a fost prezentat în funcție sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, transmisă de DigiSport, la care a participat și patronul Valerii Moraru, dar de la care a lipsit Florin Marin (62 de ani), recent cooptat în staff. În proporție de 99%, Florin Marin va lucra alături de Mihai Ianovschi în liga a doua, pe banca tehnică a Rapidului.

Valerii Moraru a vorbit puțin pe parcursul conferinței. "Sunt un om responsabil și atât cât voi putea să duc, eu duc. Dacă vor veni oameni mai puternici și mai capabili, îi vom accepta pentru a construi un viitor cât mai bun pentru Rapid. Echipa are nevoie astăzi de liniște și acesta e cel mai important lucru pentru a construi un viitor și pentru a atinge obiectivul pe care ni l-am propus", a declarat afaceristul din Republica Moldova.

”Am jucat la Rapid, știu ce înseamnă spiritul rapidist, suporterii Rapidului. Cunosc fenomenul, am înțeles de ce această echipă e atât de specială. Voi încerca să construiesc o echipă și un club în jurul minunaților suporteri. Vreau să-i asigur în același timp de tot profesionalismul meu, de toată dedicarea mea, de tot ceea ce știu să fac mai bine pentru acest club. Voi respecta suporterii, voi sta de vorbă cu ei, dar îmi doresc ca deciziile să le luăm împreună cu staff-ul meu și cu domnul Moraru pentru interesul clubului.Obiectivul meu principal este să redau măreția acestui club, care din păcate, se confruntă cu fel și fel de probleme. Obiectivul meu final e acela de a readuce Rapidul în cupele europene. Știu că nu este ușor, e un moment delicat atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv. Putem realiza lucruri frumoase la Rapid și putem să ne atingem obiectivul propus.Suntem în negocieri avansate cu Florin Marin. Este un om cu care am lucrat, pe care-l cunosc, un om care a crescut la Rapid de la 18 până la 22 de ani, chiar dacă apoi cariera dânsului a luat o turnură care suporterilor nu le va place. Am găsit aici un staff tânăr, foarte competent, iar eu cred că împreună cu domnul Florin Marin pot crea acel echilibru de care o echipă are nevoie. Voi face echipă cu Mihai Ianovschi, încerc să alcătuiesc o echipă în care toată lumea să aibă responsabilitate. Când lucrurile vor merge bine, ambii vor avea merite, iar atunci când nu vor fi rezultate ambii vor răspunde”.”Pancu a mai juca încă un an și va rămâne alături de noi. El are contract pe viață cu Rapid! Încă mai avem semne de întrebare în ceea ce privește lotul de jucători. Din punct de vedre financiar, considerăm că pentru liga a doua putem asigura un nivel salarial bun", a spus Burcă.
----
Tehnicianul Florin Marin, 62 de ani, zis ”Flocea”, a declarat, vineri seară, că a semnat un contract pe un sezon pentru funcţia de antrenor al echipei Rapid, el având ca obiectiv promovarea în prima ligă."Am terminat negocierile. Am ajuns la o înţelegere cu domnul Moraru şi voi veni pe postul de antrenor. Obiectivul e promovarea, dar nu va fi uşor. Trebuie să construim o echipă într-un timp foarte scurt. Sperăm să aducem jucători cu care să putem îndeplini obiectivul. Am semnat pe un singur an şi contractul se prelungeşte automat în cazul în care vom promova. Voi lucra împreună cu Mihai Ianovschi, cu Florin Pârvu şi cu Vasile Iordache - antrenor cu portarii", a declarat Florin Marin, la DigiSport.Tot vineri, fostul fotbalist Ovidiu Burcă a fost instalat în funcţia de preşedinte al FC Rapid după ce a renunţat la postul de director sportiv al clubului Oţelul Galaţi.Burcă a ajuns la un acord cu acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, după mai multe runde de negocieri. Noul preşedinte a fost de acord cu condiţiile impuse de Valerii Moraru, iar sâmbătă, de la ora 12.00, va fi prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la baza sportivă Pro Rapid.Florin Marin a lucrat în sezonul recent încheiat la Oţelul Galaţi cu Ovidiu Burcă.Acţionarul majoritar Valerii Moraru a intenţionat iniţial să îl instaleze în funcţia de preşedinte pe Daniel Pancu, dar acesta a refuzat oferta preferând să mai joace încă un sezon pentru echipa Rapid în Liga a II-a.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
05:45
Bunica Eva de 88 de ani a vrut să sară cu parașuta, dar fiul ei i-a interzis, iar pensionara a făcut altceva, în Ungaria: „De neuitat”
05:30
Cum arată o călătorie cu trenul teleghidat, în Germania: „Mecanicul era la 20 de kilometri distanță”
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește