Perechea alcătuită din tenismanul român Florin Mergea și cel britanic Dominic Inglot s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale de 1.701.320 euro, după 7-6 (3), 6-3 cu elvețienii Adrien Bossel/Henri Laaksonen.

Mergea și Inglot, care fac pereche pentru prima oară după mult timp, s-au impus într-o oră și 15 minute, reușind 7 ași, dar făcând și 6 duble greșeli.

Florin Mergea a revenit după o accidentare

Mergea, care a făcut pereche în ultimii doi ani cu indianul Rohan Bopanna, a jucat ultima oară la Cincinnati, în urmă cu două luni, după ce a câștigat argint în proba de dublu la Jocurile Olimpice de la Rio, și a revenit acum după o accidentare.

Florin Mergea și Dominic Inglot, care au jucat două finale împreună, în 2015, la Montpellier și Auckland, și-au asigurat un cec de 13.530 euro și 90 de puncte ATP, urmând să joace în sferturi contra favoriților numărul patru, Marcel Granollers (Spania)/Jack Sock (SUA).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.