Trei reprezentanți mai are România în turneul de tenis de la Wimbledon. Simonei Halep (simplu femei, turul 3) și lui Horia Tecău (dublu masculin, turul 2, și dublu mixt, turul 2) i s-a alăturat în această seară (noapte deja la București) și Florin Mergea, care s-a calificat și el în turul 2 (optimi de finală) la dublu mixt.
Participant pentru prima oară la această probă alături de Elina Svitolina (Ucraina), campionul juniorilor la Wimbledon a câștigat (6-4, 3-6, 6-1) întâlnirea cu Andre Begemann (Germania) / Olga Savciuk (Ucraina).