Fostele glorii ale Craiovei Maxima nu uită să ducă mai departe istoria fotbalului din Bănie.
Sorin Cârțu, Ilie Balaci, Silviu Lung și Aurică Beldeanu le-au fost alături fundașilor de fier care își serbează la începutul lui decembrie onomastica.
Sfântul Nicolae a fost serbat în devans de gloriile Maximei. Legendele fotbalului craiovean au cântat împreună cu juniorii Universității Craiova „Oltenia Eterna Terra Nova“, imnul atât de drag acestei zone.
”Ne face plăcere să ne întâlnim, sunt obiceiuri care au dăinuit în timp. Dacă le-am făcut la 20 și 30 de ani, de ce să nu le continuăm la 60? Ne întâlnim cu drag, mai avem o rundă, în care vor veni generația 74, Craiova Maxima, dar și copiii aceștia de azi, să ne luăm la revedere împreună de la anul 2016“, a spus Ilie Balaci.
Nicolae Tilihoi a adăugat: ”Am început serbarea mai devreme, imediat după Ziua României, pentru că suntem patrioți. Ne simțim excelent între noi, mai mult ne bucurăm să fim alături de noua generație a Universității Craiova.
Echipa ocupă un loc meritat, muncit cu trudă. A contribuit și imblodul nostru de la spate, iar toți trebuie să înțeleagă cât de importantă este energia noastră pozitivă pe care o insulflăm.
Dacă sunt puțin atenți, jucătorii pot urca mai sus în clasament. Și pot avea meci de meci mii de oameni în spate, cum s-a întâmplat cu Steaua sau Dinamo“.