Agentul lui Elliott a precizat, conform presei din Statele Unite ale Americii, că jucătorul lui Cowboys „se simte bine”.

Gruparea din Dallas, cea mai valoroasă echipă sportivă din lume conform Forbes, a refuzat să confirme informaţia. „Din cauza legilor federale şi locale privind confidenţialitatea, nu suntem în măsură să furnizăm informaţii referitoare la sănătatea personală a angajaţilor noştri”, a precizat franciza texană într-un comunicat.

Conform NFL Network, niciunul dintre jucătorii testaţi pozitiv nu a revenit la sediul clubului de la redeschiderea sa recentă.

Deşi antrenorii din NFL au fost autorizaţi să se întoarcă la instalaţiile echipelor lor, jucătorii încă nu pot face acest lucru şi trebuie să se antreneze individual, de la distanţă, până pe 26 iunie.

NFL şi sindicatul jucătorilor (NFLPA) sunt în discuţii pentru stabilirea protocoalelor de sănătate în baza cărora se vor redeschide centrele de antrenament, eveniment care ar trebui să aibă loc luna viitoare. Începutul sezonului este programat în continuare pentru 10 septembrie.

Şi alţi membri ai NFL au fost testaţi pozitiv la Covid-19 în ultimele luni, inclusiv vedeta echipei Denver Broncos, Von Miller, şi antrenorul lui New Orleans Saints, Sean Payton.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O recunoști? Cea mai frumoasă jucătoare a anilor '90 a făcut senzație la un eveniment recent. Incredibil cum arată acum, la 52 de ani! FOTO
GSP.RO
O recunoști? Cea mai frumoasă jucătoare a anilor '90 a făcut senzație la un eveniment recent. Incredibil cum arată acum, la 52 de ani! FOTO
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Playtech.ro
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Ce s-a ales de Ovidiu Cuncea, după ce a apucat-o pe calea bisericii și s-a despărțit de soție.S-a aflat totul chiar din gura lui: 'M-am...'
Viva.ro
Ce s-a ales de Ovidiu Cuncea, după ce a apucat-o pe calea bisericii și s-a despărțit de soție.S-a aflat totul chiar din gura lui: 'M-am...'
Justiţiarul din Berceni a încălcat ordinul de restricţie la câteva ore după montarea brăţării de monitorizare. Era la mai puţin de 200 de metri de fosta iubită
Observatornews.ro
Justiţiarul din Berceni a încălcat ordinul de restricţie la câteva ore după montarea brăţării de monitorizare. Era la mai puţin de 200 de metri de fosta iubită
O femeie a găsit un pește otrăvitor pe plajă. Este de „1.200 de ori mai puternic decât cianura”, dar se vinde în restaurante
Știrileprotv.ro
O femeie a găsit un pește otrăvitor pe plajă. Este de „1.200 de ori mai puternic decât cianura”, dar se vinde în restaurante
Un nou film rupe topul pe Netflix. Producția ciudată pentru luna noiembrie are deja 38 de milioane de ore de vizionare
FANATIK.RO
Un nou film rupe topul pe Netflix. Producția ciudată pentru luna noiembrie are deja 38 de milioane de ore de vizionare
ŞOC | Ţara Galilor vrea să-şi schimbe denumirea după Cupa Mondială. Care ar putea fi noul nume
Orangesport.ro
ŞOC | Ţara Galilor vrea să-şi schimbe denumirea după Cupa Mondială. Care ar putea fi noul nume
Horoscop 26 noiembrie 2022. Vărsătorii au parte de un moment bun, care vine însă cu o condiție: să fie ei cei care netezesc drumul pentru ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2022. Vărsătorii au parte de un moment bun, care vine însă cu o condiție: să fie ei cei care netezesc drumul pentru ceilalți
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday