Robert Rogers a recunoscut că este homosexual în februarie, pe când juca pentru echipa engleză Stevenage. “Secretele te pot afecta puternic. Încearcă să le explici celor dragi, după 25 de ani, că eşti gay”, a scris americanul pe blogul personal, într-un articol intitulat sugestiv “Noul capitol”. Tot atunci, “Robbie” şi-a anunţat retragerea din fotbal, de teamă să nu suporte consecinţe neplăcute cauzate de respectiva dezvăluire.
S-a simţit laş pentru că se retrăsese
A revenit însă asupra deciziei săptămâna trecută, când a semnat cu Los Angeles Galaxy, devenind primul fotbalist care admite public că este homosexual din istoria primei ligi de fotbal din Statele Unite. Rogers a explicat că ceea ce l-a determinat să se răzgândească a fost mărturisirea similară făcută la începutul lunii mai, în revista Sports Illustrated de baschetbalistul american Jason Collins: “Am 34 de ani, joc în NBA, sunt negru şi sunt gay”. “După ce am citit interviul lui Collins, m-am simţit ca un laş. Mi-am spus că aşa trebuia să procedez şi eu: să recunosc şi să continui să joc. Asta m-a făcut să revin în fotbal”, a spus Rogers pentru USA Today.