Considerat a fi unul dintre cei mai talentați jucători suedezi, Ilija Jurkovic a renunțat la fotbal în urmă cu trei ani și a început să comită infracțiuni. Acesta a devenit în scurt timp liderul unei găști pe care poliția din Stockholm a catalogat-o drept una dintre cele mai periculoase din capitala Suediei.

„Am citit că m-au pus pe lista celor mai periculoși infractori, dar mi se pare o mare exagerare”, a declarat fostul fotbalist, citat de Expressen.

Până acum, Ilija Jurkovic a fost arestat de trei ori, iar în 2019 a fost suspect de tentativă de omor. Poliția l-a eliberat din lipsă de probe.

Zilele trecute, fostul fotbalist a fost arestat din nou. Acesta susține că autoritățile nu au, nici de această dată, probe împotriva sa.

„Nu am făcut nimic, n-au de ce să se agațe. Dacă vor să mă ducă iar 2-3 luni în centrul de detenție și să vorbească iar cu mine, să facă asta. Am mai fost în închisoare și înainte. Dar mi se pare că nu e necesar”, a spus
Ilija Jurkovic.

Prima dată, fostul sportiv a fost arestat în 2017, din cauza mai multor jafuri armate, comise alături de câțiva prieteni. Doi ani mai târziu, acesta a fost anchetat în legătură cu o spălare de bani. Acum, fostul fotbalist riscă să petreacă următorii cinci ani în spatele gratiilor.

În 2014, Ilija Jurkovic, fost junior la AIK Stockholm, a făcut parte din echipa națională de tineret a Suediei.

Urmărește-ne pe Google News
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Playtech.ro
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Observatornews.ro
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
Știrileprotv.ro
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer