FRF a reclamat la FIFA și UEFA ”cazul Adrian Rus”: ”Ar fi nedrept”

Comentează

Federația Română de Fotbal a remis, în această dimineață, un comunicat de presă referitor la situația internaționalului de tineret Adrian Rus, trimis la echipa secundă a clubului maghiar Mol Vidi, după ce a primit convocarea la prima reprezentativă a României pentru ”dubla” cu Spania și Malta din preliminariile Euro 2020. Adrian Rus are și cetățenie maghiară, iar ungurii au sperat ca fundașul de 23 de ani din Satu-Mare să joace pentru naționala Ungariei.

Comunicatul integral

”Federația Română de Fotbal apără și respectă drepturile și interesele fotbaliștilor români, astfel că a luat la cunoștință cu mâhnire de situația sensibilă în care se află Adrian Rus, internațional român U21 participant la Campionatul European 2019 și convocat recent la echipa națională de seniori, legitimat la clubul MOL Fehervar FC.

Încă sperăm să fie o coincidență trimiterea lui Adrian Rus la echipa secundă a clubului imediat după privirea faxului preliminar de convocare la prima reprezentativă a României pentru partidele cu Spania și Malta din preliminariile Euro 2020 și după ce jucătorul și-a manifestat clar dorința de a îmbrăca tricoul României.

Ar fi nedrept ca jucătorului să i se încalce dreptul la performanța sportivă pentru opțiunea lui de a reprezenta România. Această opțiune este protejată, iar orice presiune psihică și orice tratament injust și discriminatoriu ne determină totdeauna să apărăm drepturile și interesele jucătorului.

Mai mult decât atât, o astfel de acțiune din partea clubului ar încălca principiile FIFA și UEFA cu privire la interzicerea oricărui comportament discriminatoriu ce are drept scop sau efect defavorizarea sau supunerea la un tratament injust ori degradant a unei persoane în cadrul relațiilor dintre jucători și cluburile unde își desfășoară activitatea.

În acest context, Federația Română de Fotbal a informat FIFA și UEFA cu privire la situația în care se află Adrian Rus, solicitând evaluarea acesteia și adoptarea măsurilor ce se impun.

Totodată, în temeiul bunelor relații ce guvernează activitatea FRF și AFAN, a solicitat sindicatului membru FIFPRO sprijinul pentru toate demersurile către sindicatul maghiar și Asociația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, astfel încât evoluția jucătorului și drepturile sale să fie apărate.

Federația Română de Fotbal va continua să monitorizeze cu evoluția situației și va întreprinde toate acțiunile în sprijinul lui Adrian Rus”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Evenimentul celor de la Caiac SMile a reunit aproximativ 200 de oameni în cele două zile. Foto: Libertatea.
10:46
Cel mai spectaculos drum din țară, parcurs în motocicletă de persoane cu dizabilități: lecția de viață predată timp de 2 zile pe Transfăgărășan
MONDEN
Gheorghe Gheorghiu și Cătălin Crișan
10:36
Anunțul făcut de Cătălin Crișan și Gheorghe Gheorghiu după 40 de ani de prietenie: „În sfârșit”
Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii „Asia Express”
10:06
Asia Express, 23 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. O echipă riscă să părăsească competiția
POLITIC
Siegfried Mureșan la întâlnirea cu parlamentarii USR
08:59
Ce spune Siegfried Mureșan după întâlnirea cu parlamentarii USR: „L-am inclus în programul de guvernare”
Nicușor Dan
BREAKING NEWS
08:33
Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Rusia ar putea ataca o țară vecină: „Trebuie să fim pregătiţi”
Ultimele știri
11:40
Anunțul făcut de Răzvan Fodor după 16 ani de căsnicie. „Nu poți să trăiești cu un om și să-l verifici întruna”
11:37
Țara care introduce amenzi pe loc de până la 350 de euro pentru pasagerii din autobuze care ascultă muzică tare sau mănâncă în vehicul
11:24
UDMR va vota guvernul Mureșan. Kelemen Hunor, despre negocierile cu PSD: „Trebuie să lași toate ușile deschise pentru dialog”
11:13
Alexia Eram, gest romantic de ziua iubitului ei. Ce reacție a avut Andreea Esca
TRENDING
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
22 sept.
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
22 sept.
S-a deschis Chitila Plazza, mallul de 8.000.000 de euro și 5.780 de metri pătrați. Marile branduri care pot fi găsite aici
22 sept.
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
Foto: LIDL
11:17
Secretul cumpărăturilor mai ieftine la Lidl? Al doilea produs vine cu până la 75% reducere
Femeie care curăță apa dintr-un frigider
06:10
Cum să scapi de apa din frigider
O persoană curăță toaleta
05:00
Cât de des trebuie curățată toaleta
Ce înseamnă YKK, literele de pe fermoarele din întreaga lume. Sursă foto: Profimedia.
22 sept.
De la ce vin cele trei litere gravate pe jumătate din fermoarele din întreaga lume
Misterul din spatele anesteziei generale: ce au descoperit cercetătorii când au scanat creierul pacienților „deconectați”. Foto: Getty Images
22 sept.
Unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei: ce dezvăluie anestezia generală despre creier
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ninge viscolit pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac. Sursă foto: Meteoplus / Facebook
10:06
Iarna a venit peste noapte pe Transfăgărășan. Ninge viscolit, iar drumarii intervin cu utilaje cu lamă și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac / VIDEO
Douglas Rushkoff
InterviuExclusiv
10:00
Douglas Rushkoff, unul dintre cei mai influenți gânditori ai lumii: „O parte din tendința periculoasă spre naționalism e rezultat al impactului tehnologiei digitale”
Anca, șoferița româncă de TIR în Italia
09:50
O româncă a trăit ani la rând într-o cabină de câțiva metri, dar a ajuns una dintre cele mai respectate șoferițe de TIR din Italia
O mașină neagră pe care scrie „carabinieri”
07:36
Un român și un italian s-au dat drept carabinieri și au înșelat o femeie cu 50.000 de euro, la Genova
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB