PAstfel, în acest moment, oficialii Federației Române de Fotbal caută un alt selecționer, mai ales că timpul presează, România urmând să lupte pentru calificarea la Euro 2020 prin Liga Națiunilor în martie anul vitor.

„Avem șapte antrenori pe listă. Vom înainta cinci nume președintelui Federației. El este cel care va alege selecționerul”, a anunțat Mihai Stoichiță, la Digi Sport.

De asemenea, directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF a declarat că viitorul antrenor al primei reprezentative nu va fi prezent doar în barajul Ligii Națiunilor, ci va avea ca obiectiv locul doi în viitoarea ediție din Liga Națiunilor, pentru a rămâne și pentru preliminariile de la Cupa Mondială.

„Viitorul antrenor va trebui să preia naționala și pentru următoarea competiție. Mi se pare logic ca cel care merge la acest baraj într-un moment greu, să meargă mai departe și la Liga Națiunilor și în cazul îndeplinirii obiectivului să meargă mai departe și în preliminariile pentru Cupa Mondială”, a spus Mihai Stoichiță, pentru Mediafax.

Acesta a adăugat: ”Următorul obiectiv este măcar menținerea în Grupa B la Liga Națiunilor. Este un obiectiv. Primele două locuri în Liga Națiunilor și dacă obține acest lucru va merge și în preliminariile pentru Cupa Mondială”.

Vineri, 22 noiembrie, de la ora 13:00, va avea loc tragerea la sorți la Nyon, va avea loc tragerea la sorți pentru play-off-ul din Liga Națiunilor.

România ar urma să întâlnească, pe 26 martie, în deplasare, pe Islanda sau pe Scoția.

În cazul variantei Scoția (play-off Divizia C), în cealaltă semifinală se vor duela Norvegia și Serbia.
Dacă vor fi trimiși în play-off-ul Diviziei A, atunci semifinalele vor fi contra Islandei, iar în finală ar putea fi Ungaria, Bulgaria sau Israel.

Semifinalele barajelor din Liga Națiunilor vor avea loc pe 26 martie, iar finalele pe 31 martie 2020.

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin! O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin! O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Observatornews.ro
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Anamaria Prodan a pus-o pe fugă pe amanta lui Reghecampf! Gigi Becali s-a implicat. "Îi era frică de mine"
Telekomsport
Anamaria Prodan a pus-o pe fugă pe amanta lui Reghecampf! Gigi Becali s-a implicat. "Îi era frică de mine"
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta