„Mulţumim din suflet tuturor celor care, încă o dată, i-au susţinut pe tricolori într-o manieră admirabilă şi ne pare rău că au plecat dezamăgiţi de la stadion. Îi asigurăm însă că fotbaliştii pregătiţi de Victor Piţurcă vor lupta până la capăt şi că, aşa cum a fost cazul şi până acum, vor da tot ce e mai bun pentru a ajunge la play-off şi, de ce nu?, la turneul final, aducând astfel tuturor fanilor naţionalei bucuria pe care aceştia o merită. Ați fost mai buni ca noi! Respect!”, precizează FRF.
Reprezentativa României a fost învinsă de naționala Turciei cu 2-0, golurile oaspeților noștri fiind marcate de Burak Yilmaz (22) și Mevlut Erdinc (90+5).
Meciul dintre România şi Turcia a fost al 644-lea din palmaresul tricolorilor şi a însemnat a 5-a înfrângere a României în acestei formaţii.
Conform frf.ro, la meciul cu Turcia, steliştii Cristian Tănase şi Ciprian Tătăruşanu au bifat selecţiile cu numărul 30, respectiv 20. Totodată, fundaşul Răzvan Raţ a disputat cu această ocazie al 91-lea meci pentru România, egalându-l în clasamentul all-time pe Bogdan Stelea, portarul cu cele mai multe jocuri în istoria naţionalei ţării noastre.
Clasamentul grupei D după meciurile de aseară (toate echipele au jucat câte 8 partide): 1. OLANDA 22 puncte, 2. Ungaria 14 puncte, 3. Turcia 13 puncte (golaveraj 14-7), 4. ROMÂNIA 13 puncte (13-12), 5. Estonia 7 puncte, 6. Andorra 0 puncte
Ultimele două etape programează întâlnirile ANDORRA – ROMÂNIA, Olanda – Ungaria, Estonia – Turcia (toate, pe 11 octombrie), ROMÂNIA – ESTONIA, Turcia – Olanda și Ungaria – Andorra (toate, pe 15 octombrie).
Citeşte şi: Marica, spre Spania Pînă şi muzicienii de la festivalul Enescu îi cer demisia lui Piţurcă: „La naţională trebuie schimbat dirijorul!”  
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.