Gabi, ai băut iar?

Comentează

Tamaş e acuzat că a consumat băuturi alcoolice şi a făcut scandal înainte de meciul cu Rapid.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, înainte de derby-ul cu Rapid, internaţionalul dinamovist Gabriel Tamaş (26 de ani) ar fi băut mai multe sticle cu vin, apoi a făcut scandal în hotelul din Snagov, în care “roşalbii” se aflau în cantonament.

Directorul sportiv Ionel Ganea a confirmat că Tamaş a băut câteva pahare cu vin, dar susţine că fotbalistul nu a depăşit măsura şi s-a culcat la ora 23.00. Duminică, Tamaş şi-a serbat ziua de nume, iar luni, pe cea de naştere: a împlinit 26 de ani. Pentru că nimic nu poate opri escapadele dinamovistului, conducătorii din Ştefan cel Mare sunt hotărâţi să rupă înţelegerea cu jucătorul, în iarnă.

Duminică seara, imediat după finalul partidei Dinamo - Rapid (1-1), preşedintele Consiliului de Administraţie al “câinilor”, Nicolae Badea (61 de ani), l-a desfiinţat pe Tamaş, deoarece, din cauza lui, giuleştenii au deschis scorul, în minutul 2.

A refuzat să reintre după pauză

“Golul Rapidului a venit după o eroare a fundaşului nostru central- dreapta, nu mai reţin cum îl cheamă şi cred că nici nu o să-mi aduc aminte multă vreme de acum încolo”, a fost atacul lui Badea la adresa jucătorului cu cel mai mare salariu din “Ştefan cel Mare”.

Fotbalistul a fost certat, la pauza meciului cu Rapid, de Cornel Ţălnar, apoi a refuzat să mai revină pe gazon. Cel mai probabil, acţionarii vor decide să-l amendeze pe jucător, care ar putea avea soarta lui Emilian Dolha, adică să nu mai fie convocat la următoarele partide.

Cu petarda în fund!

Deşi nu voiau să mai ia parte la derby, pentru că au primit doar 400 de bilete în loc de 1.000, fanii rapidişti s-au răzgândit în ultimul moment. Sosirea lor în “Groapă” a fost întâmpinată ironic de “câini”, care şi-au pus măşti antigripă porcină şi au afişat mesajul: “Atenţie, vin rapidiştii! Frumoşii nebuni, ca nişte tăciuni!” şi au aprins zeci de torţe.

Arhiva foto

Galeria dinamovistă a introdus materiale pirotehnice pe stadion. Arena “câinilor” ar putea fi din nou suspendată

Giuleştenii au avut mai puţin noroc, patru ultraşi fiind prinşi cu torţe în lenjeria intimă, iar unul, cu o petardă în fund. Cei cinci au fost conduşi la secţie şi alte 21 de persoane (14 dinamovişti şi 7 rapidişti), reţinute de Poliţia Capitalei.

Borcea sare la gâtul «centralului» Haţegan

Cristi Borcea, preşedintele executiv al “câinilor”, l-a făcut praf pe “centralul” partidei Dinamo - Rapid, arădeanul Ovidiu Haţegan. “Revăzând meciul, am observat că golul Rapidului a fost precedat de un fault al lui Iencsi la Andrei Cristea. În plus, am avut două penalty-uri neacordate. Nu am putut să mai dorm toată noaptea! E clar că maniera de arbitraj a avut o singură direcţie”, a spus Borcea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Concurs columbofili - Bănești, județul Prahova
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Decizia lui Nicușor Dan convoacă partidele pentru noi negocieri pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
17:20
Decizia lui Nicușor Dan după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament: convoacă partidele pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna al patrulea premier
A început votul pentru Guvernul Mureșan în Plenul Parlamentului
LiveText
18:12
LIVE TEXT Guvernul Siegfried Mureșan a picat cu 182 de voturi. Nicușor Dan cheamă partidele la consultări luni
Ultimele știri
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în Spațiu până în 2035
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
TRENDING
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
În lunile de toamnă, ploșnițele încep să caute adăpost în spații încălzite și protejate pentru a supraviețui sezonului rece. Foto: Getty Images
17:34
Cum scapi de ploșnițe în casă: metode eficiente și greșeli de evitat
Toamna aduce cu ea mirosuri inconfundabile, iar printre cele mai iubite se numără cel al castanelor proaspăt coapte.
17:31
Castane coapte perfect la airfryer: trucul simplu pentru a le crăpa cojile și a deveni delicioase în doar 15 minute
Murături în saramură
16:24
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Caz uluitor în Elveția un brutar pus să returneze 80000 de franci din ajutoarele COVID a primit din nou suma în cont. Sursă foto: Profimedia
15:54
Un brutar a fost obligat de stat să dea peste 80.000 de euro primite în pandemie înapoi, dar ce s-a întâmplat apoi l-a lăsat fără cuvinte
Statiunea Sovata
14:19
Turismul balnear din România se reorientează spre wellness. Ofertele din Sovata care combină vacanța „la băi” cu SPA-ul încep de la 730 de lei/zi
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220- 300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
Imagine cu podul Prieteniei Giurgiu - Ruse. În imagini se vede și o plăcuță pe care scrie „Bulgaria”, dar și un TIR
17:40
România elimină taxa pentru autoturisme la traversarea Podului Giurgiu-Ruse. În Bulgaria, taxa rămâne la 2 euro
Două camioane pe o strada
17:08
Problema TollRo, nerezolvată: de la 1 octombrie, transportatorii şi distribuitorii de mărfuri pot să fie amendaţi, deși sistemul nu funcționează
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri