Gabi Balint a suferit un infarct miocardic pe 20 septembrie, iar medicii i-au montat patru stenturi.

Câștigătorul Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986 s-a întors acasă. ”Gata. A trecut. Sunt ca nou”, și-a anunțat Balint fericit prietenii de pe facebook.

Medicii i-au recomandat analistului Digi Sport să revină treptat la activitățile sale cotidiene.

”Cred că peste două săptămâni voi fi din nou prezent la emisiuni. Până atunci, odihnă”, a precizat fostul mare fotbalist, pentru Libertatea.

Gabi Balint a urmărit din spital meciurile de fotbal din Liga 1 și chiar a avut o primă intervenție telefonică, duminică seară, în cadrul emisiunii Fotbal Club. Acesta a făcut haz de necaz: ”Medicii mi-au spus că emoțiile de la penalty-ul executat la finala de la Sevilla au fost cu efect întârziat.

Cu ocazia asta am văzut câtă lume ține la mine. Vă era teamă că scăpați de mine? Mă simt bine, am scăpat de perfuzii. În cantonament era mai frumos, mergeam la un profiterol”.

Miodrag Belodedici a povestit pentru Libertatea cum a ajuns la spital fostul său coleg de cameră la Steaua: ”Gabi era acasă când a început să se simtă rău. Îl durea stomacul și puțin în partea stângă, în zona inimii. L-a sunat imediat pe un prieten de-al lui, care l-a dus la o clinică privată. În urma controlului a fost depistat infarctul”.

Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Playtech.ro
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit  la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Știrileprotv.ro
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele