Autor singurului gol al Stelei din partida de la Târgu Jiu, Gabi Iancu (20 de ani) s-a bucurat moderat la finalul partidei.

„Nu am jucat prea bine, ei au făcut un joc bun. Trebuie să învățăm și de la următorul meci să jucăm un fotbal mai bun și să marcăm mai mult, pentru că marcăm puțin”, a declarat Iancu, pentru Digisport.

Despre avansul din fruntea clasamentului Ligii 1, fotbalistul Stelei a adăugat: Nu mi se par chiar așa puține 7 puncte în față, dar puteam să avem mai multe, dacă vom juca așa cu siguranță vom mai pierde puncte, dar cred că jocul se va regla și ne vom impune în următoarele meciuri. Avem un lot numeros și cine intră trebuie să o facă bine!”.

Tânărul atacant al Stelei nu are vreo satisfacție deosebită pentru golul marcat. Rezultatul final a pus în umbră golul super reușit în minutul 67: „Eu mereu vreau să marchez, dar rezultatul contează. Nu mă bucur atât de mult, e pentru moralul meu, dar dacă am pierdut nu mai contează”, a mai spus Iancu.

2 goluri a marcat Iancu în acest sezon în Liga 1, celălalt fiind reușit într-o partidă împotriva fostei sale echipe, Viitorul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.