Gabriel Torje, piticul atomic!

Comentează

Dinamovistul Gabriel Torje (19 ani) face parte dintr-o categorie aparte. Talentat, puştiul provenit dintr-o familie săracă (mama sa lucra în trei locuri, iar tatăl său a muncit patru ani în străinătate), avea şi tupeul necesar pentru a reuşi. După ce a fost promovat de Hagi, la 16 ani, copilul a devenit repede adult, din punctul de vedere al câştigurilor, apoi a început declinul, din cauza vieţii extrasportive. Acum, după zeci de mii de euro plătiţi pe amenzi la club sau la poliţie, Torje şi-a regăsit drumul.

Promovat în 2005 de Gică Hagi, la Poli Timişoara, “Messi din Banat” avea 16 ani şi era lăudat de toată lumea. Micuţul mijlocaş urca fără probleme o rampă abruptă, iar ofertele au început să apară. Bayern München a fost prima echipă care l-a ofertat. A urmat Dortmund, dar Marian Iancu l-a declarat netransferabil. Cota sa, la 17 ani, era de 5.000.000 de euro. După ce şi-a serbat majoratul, a ajuns la Dinamo, pentru 2.000.000 de euro.

Lăudat, apreciat, scuipat, alergat!

Însă Gabi şi-a pierdut repede capul. Viaţa extrasportivă şi desele escapade presărate cu femei şi alcool i-au adus porecla de “Piticul porno”. În unele luni, Torje plătea mai mult pe amenzi decât primea din contract şi prime. A fost momentul în care părinţii şi-au reintrat în rol, chiar dacă, acum, Torje era major şi vaccinat: au venit la Bucureşti, după ce fanii l-au scos pe Gabi pe sus dintr-o cafenea bucureşteană, aproape de miezul nopţii, şi l-au scuipat. În acest sezon a revenit pe drumul cel bun, rupându-se de grupul “vesel” format din L. Goian, Pulhac şi Tamaş.

Părinţii săi au revenit la Timişoara, după partida cu Slovan, din “Groapă”, când tatăl său a leşinat la tribuna 0. Căpitan la tineret şi la Dinamo, în meciul cu Urziceni (2-1), Torje şi-a recăpătat tupeul şi şi-a condus echipa spre victorie, marcând golul decisiv în prelungiri.

Implicat în scandalul maneaua

La sfârşitul lunii noiembrie 2008, Torje a comis cea mai mare greşeală a carierei. După înfrângerea cu FC Braşov, 2-0, Ropotan, Pulhac, L. Goian şi D. Grigore au venit la Gabi Torje, care organizase o mică petrecere cu ocazia împlinirii vârstei de 19 ani. După ce au consumat vin la pet, fotbaliştii au cântat o manea dedicată Stelei, iar înregistrarea momentului a fost publicată de Libertatea.

"Am încercat să nu mă mai gândesc la problemele tatălui meu. A suferit o operaţie, iar acum e bine. M-am mai liniştit. Când am ajuns în Bucureşti am văzut ce înseamnă viaţa. Am făcut şi greşeli, dar nu atât de multe precum s-a scris". Gabriel Torje

«Prinţul» revine în «Groapă»

Mijlocaşul Adrian Cristea (25 de ani) nu s-a înţeles cu arabii în privinţa salariului şi împrumutul său până în vară la Al Ahli Dubai, echipă pregătită de Ioan Andone, a căzut. Cristi Borcea, directorul executiv al “câinilor”, era oricum nemulţumit din cauza faptului că oficialii echipei din Emirate voiau să achite milionul de euro în două rate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
20:00
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Traian Băsescu a condus România în perioada 2004-2014. Foto: Getty Images
19:57
Traian Băsescu a reacționat după ce Nicușor Dan a anunțat că va desemna al patrulea premier și nu va face alegeri anticipate
Decizia lui Nicușor Dan convoacă partidele pentru noi negocieri pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
17:20
Decizia lui Nicușor Dan după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament: convoacă partidele pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna al patrulea premier
Ultimele știri
21:00
Tumoră de 10 kg, extirpată din abdomenul unui bărbat de 56 de ani, în Brăila: îi mutase ficatul, rinichiul drept și intestinele
20:50
Ionuț, un ciobănaș din Bistrița, dat dispărut după ce a plecat cu turma de oi la păscut, dar animalele s-au întors singure
20:40
CTP îl compară pe Nicușor Dan cu Ceaușescu după ce președintele a refuzat alegerile anticipate în urma căderii Guvernului Mureșan în Parlament
20:46
ANAF la rambursarea TVA: ce controlează Fisc-ul și cum pot companiile să evite blocarea banilor
TRENDING
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
20:29
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o suma uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
20:00
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Concurs columbofili - Bănești, județul Prahova
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220-300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri