Iasmin Latovlevici (28 ani) a intrat în ultimul an de contract și așteaptă, cu sufletul la gură, să afle dacă va continua la Steaua sau va fi vândut în străinătate. Roș-albaștrii l-au achiziționat pe fundașul stânga în urmă cu 4 de ani, de la Poli Timișoara, în schimbul sumei de 300.000 de euro. La sfârșitul lunii iunie, presa croată îl dădea transferat la Dinamo Zagreb, dar potrivit agentului său, Florin Iacob, fotbalistul duce lipsă de oferte.
"Nu am nimic concret pentru Iasmin. Așteptăm să vedem ce se întâmplă. Acum are antrenor nou (n.r. - Costel Gâlcă) și depinde și ce spune de jucător. Așteptăm reunirea echipei. El este un jucător modern. De exemplu, nu s-ar potrivi să joace în Arabia. Echipele de acolo nu caută fundași stânga pe profilul lui. La Rădoi a fost altceva", a declarat Florin Iacob, impresarul lui Latovlevivi, pentru SportNews.ro.
Reunirea Stelei este programată pentru mâine, o dată cu vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă.