Desi inca mai face tratament dupa criza biliara suferita acum doua saptamani, Adi Ilie si-a reluat antrenamentele cu Valencia. Pregatindu-se de nunta, „Cobra” l-a convins pe Galca sa se cunune si in biserica pentru a putea fi nasul sau de cununie.
Profitand de deplasarea Valenciei la Milano, pentru meciul cu Inter, Adrian Ilie a obtinut o invoire din partea clubului, interval folosit pentru o vizita in tara. „Am vazut mai multe meciuri, intre care Ceahlaul – Dinamo la televizor si Dinamo – Rapid pe stadion. Despre ultimul, pot sa spun ca am observat nu neaparat evolutia buna a dinamovistilor, cat jocul prost al Rapidului. Iar despre meciul de la Piatra Neamt cred ca, desi au fost doua reprize diferite, asa ceva nu s-ar intampla niciodata in Spania”.
Pregatindu-se intens pentru nunta din vara, Ilie spune ca a reusit sa-l convinga pe Galca, nasul fetitei sale, sa se cunune religios pana atunci pentru a fi si nasul sau de cununie. „Costel nu este casatorit si la biserica, asa ca n-ar avea cum sa-mi fie nas la nunta decat daca se cununa si religios. Eu zic ca l-am convins sa faca acest pas pana la vara”.
Cat despre relatia cu Iordanescu, „Cobra” a declarat: „Nea Puiu m-a asigurat ca, si daca nu joc la Valencia, oricum ma convoaca la nationala. Dar pentru meciul cu Ucraina eu nu puteam sa vin, cu toate problemele astea de sanatate”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.