Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, ieri, că firma lui Arpad Paszkany (40 de ani), Polus Real Estate, acţionar majoritar în SC Cartierul Tineretului SRL, va trebui să restituie suma de 850.000 de lei lui SC Ferrobeton România SRL, din Tg. Mureş.
În urmă cu doi ani, firma Ferrobeton fusese desemnată să construiască 6.000 de apartamente la Cluj, pe o păşune oferită de primărie la marginea oraşului. După patru luni de la stabilirea firmei mureşene drept câştigătoare a licitaţiei, firma lui Paszkany a executat garanţia de 250.000 de euro, sub pretextul nedemarării lucrărilor.
Ferrobeton a cerut în instanţă eliberarea garanţiei sale, susţinând că, de fapt, a fost obstrucţionată de firma lui Paszkany să semneze contractul privind executarea lucrării. La instanţele clujene, Tribunalul Comercial şi Curtea de Apel, firma patronului lui CFR a avut câştig de cauză, aceasta rămânând cu banii confiscaţi. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Polus Real Estate a fost obligată însă să restituie mureşenilor garanţia executată.