Omul de afaceri trece prin momente dificile la Penitenciarul Rahova. Copos suferă de ulcer, iar de curând s-a luptat cu o gripă, conform surselor ziarului ”Ring”.

Chinuit de boală, ”Berlusconi” s-a refugiat în ale naratului. Magnatul a scris cinci lucrări științifice, însă e dezamăgit de faptul că nu a fost eliberat condiționat din pușcărie.

Copos este șocat că Gigi Becali este pe cale să scape de ”purgatoriu”, deși nu și-a etalat la fel de puternic talentul de scriitor.

De ziua sa, fostul șef din Giulești a primit motivarea deciziei prin care Judecătoria Sectorului 5 a respins, în februarie, cererea de eliberare pe care a depus-o.

”Petentul condamnat nu a intenționat să-și formeze, în esență, o conduită corectă față de ordinea de drept”, se arată în actul întocmit de magistrați.

”Il Luce” i-a alinat suferința

Mircea Lucescu, antrenorul care a adus titlul în Grant după o pauză de 32 de ani, nu l-a uitat pe fostul său patron. 

Tehnicianul de la Șahtior a rugat-o pe Cristiana, soția lui Copos, să-i transmită urările de rigoare.

Toate acestea, după ce ”Il Luce” a eșuat în tentativa de a-l vizita pe omul care a condus destinele Rapidului după Revoluție.

Lovit de fisc

Chiar și așa, George Copos nu a avut un weekend liniștit la Rahova. Inspectorii fiscali i-au pus lacătul pe un pub de fițe.

Este vorba despre restaurantul ”La Belle Epoque”, situat în zona Dorobanți din Capitală.

Mai multe informații despre decizia luată de reprezentanții fiscului puteți afla AICI

George Copos a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, în ”Dosarul Transferurilor”, însă a mai primit un surplus de pedeapsă de 6 luni provenit din dosarul ”Loteria 2”.

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.