Proaspăt eliminat de la Mondiale, asta după eşecul usturător în faţa reprezentativei Germaniei (scor 0-4), Lionel Messi, perla Argentinei, nu este văzut de George Copos îmbrăcând tricoul Rapidului.

4459-271034-george_copos.jpgMai în glumă, mai în serios, George Copos consideră că un fotbalist precum Messi nu ar reuşi să se integreze la Rapid, aşa cum a făcut-o la Barca. “Ce ar putea să facă Messi, singur, la Rapid? În schimb, o echipă sudată poate crea o mare vedetă. Niciodată un singur jucător nu poate duce o echipă în spate”, ne-a spus şeful Rapidului.

Clauză de 250 de milioane de euro

Şi chiar are dreptate, pentru că starul Barcelonei n-a fost în largul său la Mondiale. În lipsa colegilor de la club în spate, Messi n-a reuşit nici măcar un gol în cele cinci partide disputate. Dacă l-ar dori cu adevărat la Rapid, Copos ar trebui să scoată o avere din portofelul său cu arici şi asta, pentru că argentinianul are o clauză de reziliere a contractului cu Barcelona de 250.000.000 de euro.
4459-271035-messi.jpg
„Fiţele de Mondial au efecte dezastruoase”

Copos consideră că lipsa modestiei în cazul câtorva reprezentative sau fotbalişti a avut doar efecte dezastruoase la campionatul Mondial: „Ştiu că fiţele şi figurile dinainte de concurs nu pot avea decât efecte dezastruoase: vezi Italia, Franţa, Anglia, Cristiano Ronaldo. Şi mai ştiu că modestia este „de aur”: spre exemplu, Germania a anunţat, înainte de Campionat, că are o echipă tânără, în formare, fără pretenţii, ce mai, Ruda Săracă”.
 
Fără favorite la turneul final

În lipsa României de la Mondiale, finanţatorul Rapidului spune că nu şi-a găsit vreo favorită în rândul echipelor rămase în competiţie: „În absenţa ţării noastre nu am o echipă preferată. Puteam vedea o supremaţie a Americii de Sud, cum se anticipa, dar n-a fost să fie”. 

Citiţi mâine un interviu cu George Copos despre «farmecul vieţii» de rapidist

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.