Petrolul se află pe un butoi cu pulbere, iar mai mulți jucători au părăsit deja gruparea prahoveană. Căpitanul Geraldo Alves (34 de ani) ar putea să-i urmeze pe Albin, Priso, Gerson, Haddad și pe Tamuz și să plece de la Petrolul, unde susține că nu mai este dorit. Contractul lui Geraldo expiră la sfârșitul sezonului.
"Am vorbit cu domnul Andi Crângu. Mi-a spus că nu se știe ce o să se întâmple pe viitor cu echipa. Eu o să îmi respect contractul până la sfîrșit și în vară o să îmi caut o nouă echipă.
Nu cred că mai sunt dorit de Petrolul. Am câteva oferte, echipe din România cât şi din Portugalia sunt interesate de mine. Îmi doresc să duc până la sfârșit contractul cu Petrolul. Avem jucători foarte buni, dar suntem afectați atunci când pleacă, pe rând, câte un jucător. Cred că nu vor mai pleca, suntem toți în cantonament. Noi ne dorim să câștigăm Cupa și să ocupăm un loc cât mai bun în clasament la sfârșitul campionatului", a spus Geraldo, pentru fanatik.ro.