Meciul din Europa League, de pe Anfield, dintre Liverpool și Beșiktaș, în care cormoranii s-au impus cu 1-0, a oferit un moment inedit. Faza penalty-ului, din finalul partidei, Mario Balotelli i-a luat mingea din mână lui Jordan Henderson, după care a transformat lovitura de la 11 metri, a fost comentată de Steven Gerrard. Accidentat, legendarul fotbalist al lui Liverpool, Steven Gerrard, a comentat partida de pe ”Anfield” la microfonul celor de la ITV. Gerrard nu a ezitat să își spună punctul de vedere în privința fazei din minutul 85, în care Balotelli, abia intrat pe teren, i-a luat mingea din mână lui Henderson pentru a executa el.
”Jordan trebuia să execute penalty-ul. Regulile sunt reguli și trebuie respectate. Iar cel desemnat a fost Henderson. Mario a fost un pic răutăcios la această fază”, a spus Gerrard la ITV.
Mijlocașul celor de la Liverpool n-a fost de acord cu faptul că între cei doi jucători a existat acel moment de tensiune.”Tot respectul pentru Mario, a marcat, dar nu este frumos să vezi fotbaliștii când se ceartă, mai ales când sunt colegi. Cred că și Jordan trebuie felicitat, a știut să gestioneze foarte bine acest moment, altcineva poate l-ar fi amplificat. S-a văzut clar că Mario vrea să marcheze.Dar, Henderson este căpitanul de echipă, iar Balotelli a arătat un pic lipsă de respect acolo. Contează că a marcat un gol important. Cred că sunt șase-șapte jucători care ar fi vrut și ei să execute, dar ce se întâmplă atunci cu regulile?”, a mai spus Gerrard.