Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a adoptat, pe 27 ianuarie, mai multe modificări ale regulamentului, care urmează să fie înaintate Comitetului Executiv al FRF. Una dintre acestea se referă la interzicerea legitimării jucătorilor extracomunitari, care nu au cel puțin trei selecții la echipele naționale. Gino Iorgulescu, președintele LPF, a explicat această decizie, despre care consideră că va ajuta naționala României."Am discutat cu Franco Baresi şi mi-a spus că aceeaşi problemă o au şi ei în campionatul italian cu jucătorii extracomunitari. Şi amândoi suntem de părere că fotbaliştii care vin din ţări extracomunitare trebuie să aibă puţină calitate.Noi ne-am limitat la trei selecţii la loturile naţionale, nu cerem prezenţa în 75 la sută din meciurile din ultimul an cum se cere în Anglia de exemplu.Încercăm să facem paşi mici, dar benefici fotbalului românesc. A fost vreun jucător convocat la naţionala Braziliei şi care a venit în România? Nu. Noi luăm brazilienii de mâna a doua, pe cei de la naţională îi iau cluburile din campionatele puternice care îi pot plăti.Noi impunem aceasă regulă pentru a avea mai mulţi români care să poată fi selectaţi la echipa noastră naţională", a declarat Iorgulescu, într-o conferință de presă.