"Gospodina" Chivu

Comentează

Cristi Chivu (29 de ani), fundaşul lui Inter Milano şi căpitanul naţionalei României, s-a apucat să promoveze activităţile casnice, precum spălatul rufelor. Cunoscutul fotbalist ne îmbie, mai nou, să cumpărăm o maşină de spălat.

400.000 de euro din spoturi

Marile bulevarde ale Bucureştiului au fost împânzite, de ceva vreme, de panouri publicitare din care zâmbeşte Cristi Chivu, căpitanul echipei naţionale. Contra unui onorariu anual de aproximativ 400.000 de euro, fundaşul lui Inter Milano îmbie trecătorii să cumpere o maşină de spălat “Diamond”, produsă de Samsung.

Arhiva foto

Textul reclamei susţine că obiectul electrocasnic are un design modern şi oferă hainelor o îngrijire optimă, detalii care se potrivesc de minune cu înfăţişarea lui Chivu, care afişează o frizură în pas cu moda şi poartă o cămaşă casual de culoare albă, impecabil de curată. În schimb, nu la fel de inspirată este asocierea imaginii fotbalistului de 29 de ani cu afirmaţia conform căreia maşina de spălat are o fiabilitate mărită, în condiţiile în care Chivu a fost poreclit “Swarovski” tocmai din cauza accidentărilor care l-au obligat să absenteze destul de mult de pe gazon.

Milionar din publicitate

Cristi Chivu încasează, anual, peste un milion de euro din apariţiile în diferite reclame. Principalele contracte de publicitate ale fundaşului lui Inter Milano sunt cele cu Samsung şi c

Arhiva foto

u Bergenbier, care îi plătesc câte 400.000 de euro. La acestea se adaugă înţelegerea pe care căpitanul echipei naţionale o are cu Adidas Europe, Casa Auto-Mercedes, Vodafone şi cu Coca-Cola.

Cristi, nu ţi-e frig?

Cristi Chivu a fost singurul jucător al lui Inter Milano care a apărut la antrenamentul de ieri echipat în şort, deşi termometrul indica -3°C! Românul a păşit zâmbitor pe terenul de antrenament acoperit de zăpadă din cantonamentul de la Appiano Gentile, apărându-se contra frigului pătrunzător doar cu ajutorul unui fes, cu o bluză cu mânecă lungă şi cu o pereche de mănuşi.

Pantalonii scurţi l-au scos în evidenţă pe Chivu, pentru că ceilalţi elevi ai lui Jose Mourinho s-au înfofolit serios.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu podul Prieteniei Giurgiu - Ruse. În imagini se vede și o plăcuță pe care scrie „Bulgaria”, dar și un TIR
17:40
România elimină taxa pentru autoturisme la traversarea Podului Giurgiu-Ruse. În Bulgaria, taxa rămâne la 2 euro
Două camioane pe o strada
17:08
Problema TollRo, nerezolvată: de la 1 octombrie, transportatorii şi distribuitorii de mărfuri pot să fie amendaţi, deși sistemul nu funcționează
MONDEN
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
Roxana Nemeș și familia sa
17:19
Primele imagini cu chipurile gemenilor Roxanei Nemeș. Cum arată Ania și Zain la un an și ce au ales de pe tăviță
POLITIC
Decizia lui Nicușor Dan convoacă partidele pentru noi negocieri pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
17:20
Decizia lui Nicușor Dan după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlanment: convoacă partidele pentru noi negocieri pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
Siegfried Mureșan la votul de învestire FOTO Eli Driu
ReportajExclusiv
17:35
Ce s-a mai strigat prin Parlament în timpul tentativei de învestire a Cabinetului Mureșan. „Arată cartea de muncă mai bine, ai lucrat la ruși!”
Ultimele știri
18:26
Execuția Christei Pike a fost suspendată în ultimul moment de un tribunal federal. Ar fi fost prima femeie în peste 200 de ani executată în Tennessee
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
LiveText
18:12
LIVE TEXT Guvernul Siegfried Mureșan a picat cu 182 de voturi. Nicușor Dan cheamă partidele la consultări luni
18:10
45.000.000 de dolari pe oră plătește Ucraina în timpul alertelor de atac cu rachete: „Dacă oamenii stau în buncăr, afacerile se opresc”
TRENDING
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
În lunile de toamnă, ploșnițele încep să caute adăpost în spații încălzite și protejate pentru a supraviețui sezonului rece. Foto: Getty Images
17:34
Cum scapi de ploșnițe în casă: metode eficiente și greșeli de evitat
Toamna aduce cu ea mirosuri inconfundabile, iar printre cele mai iubite se numără cel al castanelor proaspăt coapte.
17:31
Castane coapte perfect la airfryer: trucul simplu pentru a le crăpa cojile și a deveni delicioase în doar 15 minute
Murături în saramură
16:24
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Caz uluitor în Elveția un brutar pus să returneze 80000 de franci din ajutoarele COVID a primit din nou suma în cont. Sursă foto: Profimedia
15:54
Un brutar a fost obligat de stat să dea peste 80.000 de euro primite în pandemie înapoi, dar ce s-a întâmplat apoi l-a lăsat fără cuvinte
Statiunea Sovata
14:19
Turismul balnear din România se reorientează spre wellness. Ofertele din Sovata care combină vacanța „la băi” cu SPA-ul încep de la 730 de lei/zi
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat 12 descinderi în București și în județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov. Sursă foto: DIICOT
17:00
Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, suspectat că a vrut să trimită un utilaj militar de 1.700.000 de euro în Belarus
Mai mulți muncitori s-au strâns în fața sediului Liberty Galați pentru a protesta pentru neplata salariilor, august 2025
16:36
Noul preț de lichidare pentru Liberty Galați este de aproape trei ori mai mic. Salariile restante depind de avansul din vânzare
Senatul a adoptat proiectul de lege prin care băncile vor fi obligate să permită retragerea oricărei sume dorite de la bancomat, chiar dacă nu ești clientul lor.Foto: Hepta
16:12
Băncile vor fi obligate să dea la bancomat sumele exacte pe care le vor clienții
Spectacolul „Apolodor” de la Circului Metropolitan București | sursa foto: PR
14:25
Spectacolul vizionat de peste 15.000 de oameni revine la circ. Ce se întâmplă pe 3 și 4 octombrie în București
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri