Hagi a avut doar două zile la dispoziţie pentru a pregăti marele derby cu Fenerbahce, dar a reuşit să o facă foarte bine. Deşi a evoluat în deplasare, Galatasaray a fost mai periculoasă pe toată durata partidei, impunându-şi stilul şi dictând ritmul. Formaţia “Regelui” putea deschide scorul în minutul 5, când execuţia din unghi a lui Pinto a fost scoasă de pe linia porţii.

Foto: EPA

Atacat cu lasere din tribună

Acelaşi fotbalist columbian l-a evidenţiat pe Volkan, portarul gazdelor, la şutul puternic expediat în minutul 13. Goalkeeperul turc, cel mai bun om al lui Fenerbahce, avea să se dovedească de netrecut, scoţând tot, inclusiv bomba lui Neil (23). Galatasaray, care nu a mai câştigat pe terenul marii rivale din 1999, a cedat posesia abia pe final, dar atacanţii gazdelor n-au putut profita. S-a terminat nedecis, iar Hagi, atacat permanent cu lasere de suporterii lui Fener, a trecut cu bine peste primul şi cel mai important meci al sezonului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.