Valentin Cojocaru, portarul în vârstă de 19 ani al Stelei, este foarte sigur pe calităţile sale, chiar dacă face parte din lotul "roş-albaştrilor" de vreo trei ani şi niciun antrenor n-a avut curajul să mizeze pe el decât sporadic. Tânărul goal-keeper e considerat de mulţi un real talent, dar, dincolo de aceste calităţi, se pare că modestia nu-l dă afară din casă."Am spus-o şi o spun în continuare. Eu nu am nicio presiune şi voi face faţă cu siguranţă. Mă regăsesc în stilul lui Buffon. Mi se pare ca semăn mult cu el", a declarat internaţionalul de tineret.Cojocaru este cucerit de prestaţiile lui Giedrius Arlauskis, cel care-l ţine pe banca de rezerve a campioanei: "Nu m-a surprins pentru că l-am văzut şi înainte. Este un portar foarte bun, îl apreciez foarte mult şi mă bucur foarte mult pentru el, pentru ce a făcut până acum la Steaua".