Ludogoreţ a plecat învinsă de la Bucureşti, 0-1 cu Steaua în prima manşă din play-off-ul Ligii Campionilor, dar atacantul Younes Hamza este încrezător în privinţa calificării.
”N-a fost un meci special pentru mine. Cred că am făcut un joc bun. Am atacat şi vom ataca şi mai mult la noi acasă. Pot să marchez la Sofia în poarta Stelei!
Începutul este bun pentru mine la Ludogoreţ, dar trebuie să capăt mai multă încredere. A fost alegerea mea să vin la Ludogoreţ. Sunt fotbalist profesionist, şi toată lumea trebuie să-mi respecte decizia”, a declarat Younes Hamza, la Digi Sport.