hora.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Reprezentativa Argentinei s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal, în urma victoriei obţinute în faţa Belgiei, scor 1-0, iar sud-americanii au declanşat fiesta.

Unicul gol al meciului, disputat la Brasilia, a fost reuşit de Gonzalo Higuain în minutul 8. Atacantul a marcat pentru prima dată în cadrul turneului final. La sfârşitul jocului, fotbalistul legitimat la Napoli s-a descătuşat.

 „Sunt foarte fericit pentru acest grup. Am meritat calificarea în semifinale. Ma simt bine cu colegii mei. Am fost liniştiţi. Încă de la prima partidă eram sigur că o să înscriu. Urma să vină şi golul meu. A fost foarte important că am reuşit să marcă repede. Acesat e genul de gol care chiar contează. Mă bucur că Argentina va juca o nouă semifinală de campionat mondial”, a declarat Higuain la finalul jocului, potrivit cotidianului argentinian Buenosaires Herald.

 De partea cealaltă, reprezentativa Belgiei s-a văzut eliminată de la Campionatul Mondial din Brazilia. „Dracii Roşii” au reuşit unul dintre cele mai bune turnee finale.

„Am primit un gol foarte repede şi nu am putut reintra în joc. Am avut şi noi ocaziile noastre. Normal că suntem supăraţi după eliminare.  Asta e. Oricum am avut evoluţii bune”, a declarat la finalul meciului, selecţionerul Belgiei, Marc Wilmots.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.