Libertatea: Cum aţi pregătit partida cu CFR Cluj?
Viorel Hizo: Pas cu pas. Ne-am antrenat în fiecare zi, normal, ceea ce nu se întâmplase de mult, şi i-am lăsat pe băieţi să joace ceea ce ştiu. Sunt fotbalişti valoroşi, cu experienţă, aşa că le-am dat libertatea care le lipsea până acum, iar ei mi-au răsplătit încrederea. Am reuşit un meci bun, împotriva unei echipe cu o apărare foarte valoroasă.

Ce obiectiv v-a impus domnul Porumboiu atunci când v-a numit antrenor?
Am stabilit că echipa trebuie să se claseze la finalul campionatului pe unul dintre primele cinci locuri ale Ligii I. E un obiectiv normal, ţinând cont de milioanele de euro investite în echipă şi de faptul că sezonul trecut Vasluiul a terminat pe ultimul loc al podiumului.

Echipa are alte pretenţii

4563-299841-cartu_sorin.jpgAţi mai antrenat de două ori Vasluiul. Ce s-a schimbat între timp?
În primul rând, jucătorii sunt de un alt nivel, primesc alte salarii şi pretenţiile sunt mai mari. În al doilea rând, echipa are deja un nume, construit pe munca din fiecare an. În primul sezon s-a evitat retrogradarea, apoi echipa s-a clasat, succesiv, pe locurile 8, 5 şi 3, deci a evoluat. Aş mai menţiona şi îmbunătăţirile infrastructurii. Stadionul a fost modernizat, avem un teren bun de antrenament, dar ne-ar mai trebui unul.

Ce jucător ar trebui să urmărim de la Vaslui?
Întreaga echipă. Chiar dacă unele nume sunt strălucitoare, eu rămân de părere că încă nu aţi văzut o echipă a Vasluiului la capacitate maximă.

Sorin Cârţu: «Rezultat ruşinos»

“Îmi este greu să caracterizez această partidă, este un rezultat ruşinos. Când faci cadouri e normal ca rezultatul să fie aşa. Pentru cei care au venit pe stadion, a fost un meci agreabil. Eu nu pot să diger acest rezultat. Sunt dezamăgit de tot ce s-a întâmplat. Dacă ne mai gândim şi la partida viitoare, cu Bayern, e şi mai trist”, a spus, du- pă meci, antrenorul echipei CFR Cluj, Sorin Cârţu.
4563-299889-sky.jpg
Paszkany s-a luat de jucători

“La meciul cu Vaslui, am trăit o seară neagră. Este un coşmar pentru mine, aştept într-o dimineaţă să mă trezesc şi să spun că este doar un vis urât. Sunt jucători care joacă bine cu un antrenor şi cu altul dispar. Am constatat că unii sunt labili psihic şi delăsători. Cu toate astea, CFR-ul nu poate să îşi schimbe obiectivul”, a spus, la Sport.ro, patronul de la CFR Cluj, Arpad Paszkany.

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
Playtech.ro
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
O comună mică din România va deveni polul nuclear al Europei, însă localnicii nu ştiu nimic. "Ce construieşte?"
Observatornews.ro
O comună mică din România va deveni polul nuclear al Europei, însă localnicii nu ştiu nimic. "Ce construieşte?"
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
Știrileprotv.ro
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”