Hristo Zlatinski negociază cu Dinamo! În urmă cu doi ani le-a răpit titlul! Dinamo vrea să acopere „gaura” provocată de vânzarea lui May Mahlangu la Ludogoreț cu bulgarul Hristo Zlatinski.În vârstă de 33 de ani, Zlatinski a intrat pe lista „disponibilizaților” de la CSU Craiova, unde n-a mai fost dorit de antrenorul Devis Mangia, care și-a adus omul lui, pe elvețianul Matteo Fedele.
Hristo Zlatinski este același jucător care, spre finalul sezonului 2016 - 2017, a marcat în finalul unui meci CSU Craiova - Dinamo, scor 2-2, lăsându-i pe „câini” în afara luptei pentru titlu.
Dacă învingeau atunci, la Severin, „roș-albii”, antrenați atunci de Cosmin Contra, aveau șansa de a pune mâna pe un titlu după care aleargă în van din 2007.