Iar la nationala!

Comentează

'M-am intors la lotul national saptamana trecuta', a declarat fericit 'Dodo' Oprea (25 de ani), care are 14 meciuri si 31 de goluri la 'Mannschaft', revenind in prima reprezentativa dupa aproape un an si jumatate. Dragos a profitat de absentele motivate ale celor doua extreme stanga din lotul campioanei mondiale, Torsten Jansen si Dominik Klein, care au fost angrenate cu echipele lor de club, Hamburg, respectiv Kiel, in finalele cupelor europene.

'Am avut meci amical cu Elvetia si i-am batut la 7 goluri. Eu am jucat cam 30 de minute si am dat doua goluri. A mers bine, am fost multumit, antrenorul Heiner Brand m-a felicitat', a declarat extrema stanga de la Goppingen, care spera sa prinda viitoarele Campionate Europene, dar si Olimpiada de la Beijing din 2008. Daca la nationala totul merge bine, in campionatul german situatia scartaie: 'Din pacate, meciul de la L?bbecke, cu penultima clasata, l-am pierdut la 3 goluri. I-am condus tot jocul la 3-4 si chiar la 5 puncte. Dar noi am avut foarte multi accidentati. Am jucat cu 7 jucatori si din minutul 50 ne-au cam lasat puterile, asa ca s-au urcat pe noi si ne-au batut! Noi nu mai avem probleme cu retrogradarea, insa speram sa prindem iar Cupele Europene'. Bundesliga germana e considerata cea mai puternica liga din lume, Liga Campionilor, Cupa Cupelor si Cupa EHF fiind cucerite de echipe nemtesti. Astfel, primele noua formatii din campionat din cele 18 merg in Europa. Goppingen e acum chiar pe pozitia a 9-a!

Cel mai eliminat jucator din Bundesliga

'Eu joc aproape tot sezonul 60 de minute, in afara de penalizarile de doua minute pe care le incasez? Daca ma iau dupa revista Handball-Woche, sunt pe primul loc la penalizarile de doua minute, am peste 30! La marcatori, sunt pe locul 19 cu 131 de goluri si la club, pe primul loc. E cel mai bun sezon al meu', povesteste Oprea, care mai are contract cu Goppingen, unde castiga 4.500 de euro pe luna, pana in 2008. 'M-a bucurat tare mult ca TV Sport a transmis in Romania meciul cu Grosswallstadt, asa au avut si bunicii mei din Bucuresti ocazia sa ma mai vada, pentru ca ei nu prind DSF-ul unde ne da mai des', a conchis el.

Coechipierul Baiceanu s-a operat la genunchi

Coechiper cu Oprea, internationalul roman Silviu Baiceanu este in recuperare dupa operatia suferita la ligamentele genunchiului stang. Pivotul a ratat astfel tot sezonul. In prima liga germana, mai joaca acum doar Sandu Iacob, la L?bbecke. In liga secunda ii regasim pe portarul Liviu Ianos sau pe extrema Florin Luca.

Isi schimba lunar culoarea parului

Oprea, fiul fostului handbalist Vlase Oprea, a jucat fotbal, fiind junior la Dinamo, in grupa lui Tete Moraru. In 1990, a plecat in Italia, unde a continuat cu sportul- rege.  S-a intors in Capitala si a terminat Liceul 'Jose Marti'.

 
De handbal s-a apucat serios in 1996, la sfatul tatalui sau. Plecase cu familia la Heilbronn, in Germania. Dupa ce a trecut la echipe de amatori, a semnat cu Goppingen, din prima liga. Intre timp, a renuntat la cetatenia romana si a fost convocat la tineretul si apoi la nationala Germaniei.  Prieten cu Katja, 'Dodo' are o pasiune pentru schimbarea frizurii si isi vopseste parul o data pe luna. E fan David Beckham si Adrian Mutu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe bancnote românești ies dintr-un portofel al cărui colț negru se vede pe o masă, iar deasupra banilor este un cupon de pensie
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
Bărbat care apucă o pompă de combustibil la o benzinărie
30 sept.
Acciza la motorină, tăiată în continuare cu 25% în perioada 1–15 octombrie 2026
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
30 sept.
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
30 sept.
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
30 sept.
Bolojan revine și nu mai exclude o coaliție PNL - PSD: „Partidul a luat niște decizii, dar nu înseamnă că nu le poate schimba”. Ce spune de varianta Alexandru Nazare premier
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
30 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan din 5 octombrie: „Dar nu merită România o astfel de situație”
Ultimele știri
30 sept.
Nicușor Dan spune că nu acceptă ca AUR să intre cu miniștri în viitorul Guvern: „Ar afecta relația cu partenerii noștri”. Cum a răspuns la întrebarea despre PSD
30 sept.
România a depus ultima cerere de plată PNRR, de 4,35 miliarde euro, anunță Dragoș Pîslaru
30 sept.
Răspunsul lui Tudor Chirilă și altor comentatori, după ce Nicușor Dan a scris despre un nou eșec: „Sǎ vǎ fie ruşine”
30 sept.
Șofer român oprit de polițiști pe o autostradă din Elveția. Descoperirea care a dus la confiscarea mașinii sale
TRENDING
ReportajExclusiv
30 sept.
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
30 sept.
Horoscop 1 octombrie 2026. Fecioarele ar fi bine să își măsoare cuvintele, să fie foarte atente la ceea ce fac și să-și tempereze orgoliul
30 sept.
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
30 sept.
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o sumă uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
30 sept.
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
30 sept.
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
30 sept.
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
30 sept.
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Pensionarii din România primesc bilete de tren cu 50% reducere și pentru anul 2027. Sursă foto: Hepta.
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
30 sept.
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
30 sept.
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
30 sept.
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri