Zlatan Ibrahimovici, poate cel mai mare atacant al acestor ani, vrea să se retragă din fotbal mai repede, pentru a se dedica familiei (soția Helene și cei doi copii, doi băieți, unul de 8 și altul de 10 ani). Atacantul suedez cu origini bosniace are 33 de ani și spune, într-un interviu în ”The Guardian”, că Barcelona este cea mai mare echipă din istorie, fiindcă toți erau disciplinați și făceau doar ce le zicea antrenorul (n.r. - Pep Guardiola), mirându-se că a evoluat alături de nume precum Messi, Iniesta, Puyol, Xavi, Pique, Busquets și Daniel Alves. ”Era un fotbal de pe altă planetă. Tehnic, perfect!”.Suedezul de la PSG mai spune portughezul Jose Mourinho, cu care a lucrat la Inter Milano, este cel mai mare tehnician cu care a colaborat și că, dintre toate campionatele Europei, în Italia este cel mai greu pentru un vârf de atac. Zlatan a vorbit și despre începuturile de la Malmo FF: ”Acolo, toți mă vorbeau pe la spate, se mirau cum a ajuns lunganul ăsta la fotbal și că nu voi ajunge departe. Acum sunt unde îmi doresc”.