(3-0). A evoluat excelent sambata cu Cehia, luptandu-se ca un leu cu Bolf si Ujfalusi, desi nu bifase in tricoul „tricolor” decat sapte minute in partida cu Armenia. Acum viseaza la primul gol pentru Romania. Poate la Helsinki!
Mazilu joaca de-o viata in Regie. E la al saselea sezon pentru „alb-negri”, cu care a sarbatorit si doua promovari in „A”. Bucur, Dinita, Paduret, Irimia, Galamaz, Negru, Chihaia, Farmache sau Stanca au plecat pe rand, insa Ionut a ramas, chit ca Steaua, dar mai ales Rapid l-au vrut in mai multe randuri.
A inceput fotbalul la sapte ani. Statea in cartier, asa ca a ales Regia. „Tata m-a dus la fotbal, la Sportul. Tinea cu ei, jucasera acolo mari jucatori, cu Hagi in frunte, asa ca a preferat Regia si nu Giulestiul”. Aproape clasic, in povestea fiecarui atacant sta un debut ca portar: „Ma aruncam in curtea scolii ca nebunu’ si am inceput ca portar, insa pe atunci eram micut si firav si nimeni nu avea incredere in destinul meu de goalkeeper. Asa ca am trecut in fata!”.
Pe la 14 ani, a fost la un pas sa renunte: „Mama nu era multumita deloc, pentru ca incepusem sa neglijez scoala. Dorea sa ma retraga de la sport. Numai tata stie ce munca de convingere a dus cu dansa!”.
Ionut are un model celebru: „Cu Van Basten nu se compara nimeni. si acum ma uit, cand am timp, la casete cu evolutiile olandezului si incerc sa mai prind cate ceva. A fost un fotbalist exceptional”. Piticul Mazilu incepea sa creasca: „La 13 ani, incepusem sa ma inalt. Ma simteam si eu fotbalist adevarat”. Cu timpul, au venit si rezultatele: un titlu si un loc secund cu „studentii” in Campionatul National de juniori.
Recunoaste ca nu e un talent innascut, precum Hagi sau precum colegul sau Balan, fotbalisti cu tehnica de bijutieri. A muncit, insa, ca un turbat. Ca oricare, viseaza la o echipa mare: „Mai am doi ani de contract cu Sportul. Cand spun echipa mare, ma gandesc deocamdata doar la Romania. Am avut discutii si cu Steaua si cu Rapid, dar s-au inchis momentan. Nu vreau sa ma afund cine stie pe unde si sa ies din circuitul nationalei. Acum, daca tot am jucat bine cu Cehia, vreau si primul gol, in Finlanda!”.