Căderea și renașterea lui Adrian Mutu. Decizia luată de fostul fotbalist cu o lună înainte să împlinească 47 de ani

 1 comentariu

Pe 8 ianuarie, Adrian Mutu împlinește 47 de ani, iar acum, cu o lună înainte de aniversare, el a decis să ofere publicului ocazia de a-l descoperi dintr-o perspectivă complet nouă: vulnerabil, transparent și dispus să vorbească deschis despre momentele care i-au marcat cariera și viața personală.

De la cele mai înalte culmi ale gloriei, până la cea mai neașteptată prăbușire, documentarul sportiv „Il Fenomeno – Povestea unui Superstar” surprinde cu autenticitate parcursul lui Adrian Mutu. Miniseria este disponibilă exclusiv pe VOYO, începând cu data de 2 decembrie 2025.

Filmat pe parcursul unui an și jumătate în România, Italia și Anglia, documentarul depășește granițele unei simple povești despre fotbal și pătrunde în universul intim al lui Adrian Mutu.

Prin vocile celor mai apropiați oameni din viața lui, precum actuala soție, Sandra, care vorbește despre omul din spatele superstarului, sora lui, Laura, care oferă o perspectivă familială rar auzită, tatăl său Spiridon, care retrasează rădăcinile și copilăria fotbalistului, dar și copiii săi, care conturează dinamica tată–copii, producția reușește să ofere o imagine completă, dincolo de teren, scandaluri sau glorie.

„«Mutu - Il Fenomeno» nu este un film doar despre fotbal. Este o experiență, o incursiune în viața unui om urmărit de glorie, alegeri și consecințe. Am construit documentarul cu ritmul unui thriller și intensitatea unei confesiuni, fără cosmetizări, fără protecție, fără mască. Este povestea unui destin care accelerează, se frânge, explodează și se reconstruiește. O poveste despre cădere și revenire, despre valoare, vulnerabilitate și lupta pe care o duci, în primul rând, cu tine însuți.

Pentru mine, «Il Fenomeno» nu este doar un film. Este un adevăr rostit pe cameră. Un adevăr care respiră, apasă și rămâne”, a mărturisit regizorul Remus Achim, cunoscut pentru producțiile „În inima Naționalei” și „Generația de Suflet”.

Structurată în patru episoade, miniseria începe cu „Superstarul Rebel”, episod dedicat ascensiunii fulminante și talentului care a redefinit așteptările publicului, și continuă cu „Dincolo de Teren”, o incursiune în relațiile și universul personal al sportivului. Al treilea episod, „Cădere Liberă”, explorează momentele de dopaj, scandal și pierdere, care au dus la cea mai abruptă prăbușire a carierei sale, pentru ca în final, „Împăcat cu Drumul” să surprindă procesul de reconstrucție, maturizarea, tranziția către antrenorat și sensul nou pe care Adi Mutu îl dă astăzi vieții sale.

În cadrul documentarului au fost intervievate staruri naționale și internaționale precum Gheorghe Hagi, Răzvan Raț, Ciprian Marica, Cesare Prandelli sau Francesco Totti, oferind perspective unice asupra carierei și personalității lui Adrian Mutu.

Începând cu 2 decembrie 2025, fiecare marți va aduce un nou episod al miniseriei „Il Fenomeno – Povestea unui superstar”, disponibilă exclusiv pe VOYO.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    n0.num3 03.12.2025, 11:11

    Superstar de superstar ce să zic

ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește