Antrenor nou la Petrolul Ploiești. Ilie Stan, negocieri avansate. Conducerea ploieștenilor, echipă care a promovat în Liga 2, dorește să-l numească pe fostul fotbalist al Stelei.În sezonul trecut, Petrolul a fost antrenată de Tavi Grigore și de Romică Ciobanu, cel care a încheiat sezonul pe banca ”lupilor”.”Iliesta”, 50 de ani, ultima oară director tehnic la Foolad (Iran) se bate pentru post cu Bodan Andone (43 de ani, ultima oară la ASU Poli, Liga 2) și Mihai Teja (39 de ani, ultima oară la Pandurii, L2). Teja a fost ”secund” la Petrolul, în primul mandat al lui Mircea Rednic, în 2012, din vară până în luna octombrie. Teja a mai fost în calcule să preia ”lupii” în 2015, dar mutarea nu s-a perfectat.Șefii Petrolului au mai purtat negocieri cu mai mulţi antrenori, printre care Edward Iordănescu, fostul antrenor al Astrei, dar și al formației Fortuna Poiana Câmpina (care a jucat în L3 la Ploiești, pe arena Astra), Daniel Opriţa (CSM Școlar Reșița, și el fost jucător al Petrolului), Laszlo Balint (FK Cszikszereda) sau Ionuț Popa (director tehnic la UTA).