„Imnul Naționalei este mai mult decât o simplă melodie, este o expresie a unității și a dorinței noastre comune de a susține tricolorii”, a spus Iulia Cuciurean, șefă de Marketing la Federația Română de Fotbal.

Ea a adăugat că Federația condusă de Răzvan Burleanu vrea să îmbine „pasiunea pentru fotbal cu spiritul de comunitate, aducând suporterii mai aproape de echipa națională și contribuind la crearea unei atmosfere de susținere necondiționată pentru jucătorii noștri”.

În videoclip mai apar prezentatoarele Pro TV Andreea Esca, Corina Caragea și Ramona Păun, dar și prezentatorul Cătălin Măruță.

Piesa Visăm Împreună a fost lansată de casa de producție Hahaha Production.

Campionatul European va începe pe 14 iunie și va putea fi urmărit pe Pro TV și pe Pro Arena. România face parte din grupa E și va întâlni Ucraina, Belgia și Slovacia în faza grupelor.

Urmărește-ne pe Google News