Duminica, terenul de antrenament al ‘ros-albastrilor’ de la Mierlo (Olanda) a fost gazda unui ‘amical’ ce a durat 40 de minute. Oficialii Stelei au dat piept cu echipa jurnalistilor intr-un meci electrizant, incheiat cu scorul de 11-10, dupa o repriza de prelungiri.


Dupa ce ziaristii au fost invinsi fara drept de apel la Kaprun, in stagiul din Austria (10-3), intr-un meci in care patronul din Ghencea, Gigi Becali, a fost golgheter cu 5 reusite, reprezentantii mass-media prezenti, acum, in Olanda au cerut revansa. De aceasta data, jocul a fost mult mai echilibrat. Lipsiti de aportul managerului Adrian Ilie, dar si al patronului-golgheter, ‘ros-albastrii’ au tras din greu in fata unei echipe a jurnalistilor mult mai tanara si mai ambitioasa decat cea de la Kaprun.

Astfel, stelistii s-au vazut condusi dupa doar cateva minute cu 2-0. ‘Hai sa ne trezim, sa jucam si noi ceva!’, si-a mobilizat Hagi coechipierii, in special pe Iasko, care rata cu seninatate din fata portii. Desi nu a reusit sa inscrie, Hagi nu si-a pierdut nici un gram din talentul care l-a ridicat pe cel mai inalt piedestal al fotbalului romanesc. Ce-i drept, genunchiul piciorului sau stang, magnific odinioara, il mai necajeste uneori. Tributul anilor nu cruta pe nimeni. Usor-usor insa staff-ul din Ghencea si-a revenit, echilibrand balanta.

Pe final a castigat greu, dupa o repriza de prelungiri. Steaua in era lui Gica Hagi arata bine, mai ales in meciurile organizate ad-hoc, in compania ziaristilor romani. Dar ce te faci, Gica, peste doua saptamani, cand Steaua va lupta cu polonezii de la Zaglebie Lubin? In razboiul pentru Liga Campionilor nu s-au luat niciodata prizonieri.


Intre „Gica” si „Dom?T profesor”


Fotbalistii Stelei s-au acomodat deja cu noul lor antrenor, Gica Hagi, dupa dezertarea-fulger a lui Cosmin Olaroiu la Al Hilal. Daca Radoi si compania lui Olaroiu ii spuneau simplu Oli, ‘Regelui’ i se adreseaza in mult mai multe feluri.


Lui Hagi ii este foarte greu sa stea departe de minge la antrenamente. Astfel, pentru ca elevii sai sa inteleaga mai bine ceea ce vrea de la ei, Gica intra ‘la joaca’ si alearga cot la cot cu ei. La ultima sedinta de pregatire, ‘Regele’ a facut echipa, pe rand, cu toti componentii lotului. Astfel, am putut observa nenumaratele formule de adresare pe care fotbalistii le-au avut la adresa sa in momentul in care intrau in ‘combinatii’.

Daca majoritatea ii spun direct pe numele mic, Gica, altii sunt mai politicosi si nu il iau la ‘per tu’. ‘Hai, Gica, da-o’ si ‘Paseaza cu mine, Gica’, i se adreseaza Lovin, Dica sau Radoi. Goian este insa in pas cu moda si il alinta pe ‘Rege’ scurt, ‘Profu?T’.

Sunt si jucatori care considera ca varsta nu le permite sa-i vorbeasca la persoana a doua singular. Printre acestia se numara atat mezinii Ochirosii, Bicfalvi sau Alexandru Iacob, cat si, surprinzator sau nu, mijlocasul Banel Nicolita. ‘Domn profesor, jucati cu mine!’, i-a spus ‘Jardel’ la un moment dat.

Exista si o a treia categorie, cea a jucatorilor care au curajul sa se traga de sireturi cu antrenorul si sa faca glume, din care face parte Ovidiu Petre, mijlocas cu care Hagi se cunoaste mult mai bine, deoarece au lucrat impreuna si la Galatasaray.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.