Bănel Nicoliță și stelistul Filip își arată mușchii. Începe cel mai mare eveniment global dedicat noilor tehnologii EMS (Electrical Muscle Stimulation)

Comentează

Capitala României va găzdui pe 15-16 noiembrie “International XBody Conference”, cel mai mare eveniment global dedicat noilor tehnologii EMS (Electrical Muscle Stimulation).Peste 200 de oameni de afaceri din întreaga lume, distribuitori, dealeri, manageri, reprezentanți de vânzări și antrenori specializați în pregătirea bazată pe tehnologia EMS vor participa la eveniment. Aceștia vor discuta timp de două zile despre strategiile de business care pot fi aplicate eficient pe piață și despre oportunitățile de dezvoltare pe plan local și internațional. În plus, va exista și o parte de pregătire dedicată antrenorilor de EMS.EMS este folosit în principal pentru antrenamentele de întreținere și de tonifiere ale celor nouă mari grupe musculare și în practica medicală pentru prevenția unor afecțiuni, dar și pentru reabilitare post traumatism, ameliorarea durerilor de spate, corectarea posturii, imobilizarea la pat. Impulsurile sunt induse de un dispozitiv special și transmise prin intermediul unor electrozi aplicați pe piele direct de mușchii vizați. Aceste impulsuri provoacă contracții musculare, rezultatul fiind similar cu angajarea propriu-zisă a mușchilor în mișcare. Pe scurt, este antrenamentul secolului 21.Efectele foarte rapide ale exercițiilor pe baza EMS, lucru confirmat atât de sportivi profesioniști cât și de amatori, au grăbit dezvoltarea rețelei XBody în toată lumea, iar anul trecut afacerea a pornit și în România.“Inițial, ownerii din Ungaria au fost sceptici atunci când le-am propus să intre pe piața din România. Aceștia aveau în vizor China, Germania, Franța, Canada, țări mult mai mari și mai bine dezvoltate. În momentul de față, din 36 de țări, România este pe locul 3 ca business pentru XBody, țările de pe locurile 1 și 2 fiind Spania și Germania. Cifra de afaceri din România este de peste 300.000 EUR în acest an și estimăm o creștere în 2015. Succesul acestui business se află în rezultatele pe care le oferim clienților noștri, iar acestea se pot vedea în termen foarte scurt. Pentru antreprenori, XBody este varianta ideală de a intra în lumea fitness-ului, motiv pentru care îi așteptăm în număr cât mai mare la evenimentul din 15-16 noiembrie”, a declarat Arpad Rudas, Fondator Fit Express și organizator al evenimentului.Speakerii evenimentului vor fi: Csaba Nyers – CEO XBody (Ungaria), Balasz Fuzessy – Master Trainer și General Manager XBody (Ungaria), Borbala Horvath (XBody Ungaria), Annamaria Kovar – Head Office Manager (XBody Ungaria), Dr. Rafael Nemeti - International Education Manager / Master Trainer EMS Trainer Institute (XBody Germania), Richard Rudas – Online Expert (XBody Romania), Adrian Abadei – Owner, EMS Training World Wide (XBody Danemarca), Arpad Rudas – Fondator Fit Express și XBody România (XBody România), Andreea Cristina Dogaru – regional manager (XBody România), Dr. Sorin Moldoveanu – Neurochirurg (România).Compania XBody, prezentă în 36 de țări din întreaga lume și lider de piață în domeniul EMS, a ales România drept gazdă a celui mai important eveniment anual, după ce business-ul XBody a cunoscut o ascensiune fulminantă în 2014 în țara noastră prin intermediul unicului distribuitor, Fit Express. Conferința se va desfășura la Biavati Events (str. Rahmaninov, nr. 2B, București), iar înscrierile se pot face accesând linkul următor: http://fitexpress.ro/conferinta-internationala-xbody/Banel Nicolita (ex-Steaua), Valentin Badea (ex-Steaua), Marius Alexe (Dinamo), Lucian Filip (Steaua) si Monica Iagar (campioana europeana la saritura in inaltime) sunt printre romanii care investesc in acest business si care vor fi prezenti la evenimentul de la Bucuresti.Despre XBodyPrincipalele produse din portofoliul XBody sunt NEWAVE, WALL, PORT și FLOWR. Avantajele produselor XBody sunt: economia de timp (antrenamentele durează 20 minute), arderea grăsimilor, creșterea masei musculare, ameliorarea durerilor de spate, echilibrarea sistemului muscular și lipsa presiunii pe articulații.Peste 45 de studiouri din întreaga țară sunt echipate cu tehnologia XBody, iar numărul este în continuă creștere. Mai multe informații despre XBody găsiți pe site-ul Fit Express, distribuitor exclusiv în România: http://fitexpress.ro/. De asemenea, puteți accesa și site-ul global: http://xbodyworld.com/.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
20:35
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
20:26
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
21:22
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
22:19
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
21:59
Iranul produce drone și rachete și se înarmează în liniște cu ajutorul Rusiei: este „bine aprovizionat” pentru reluarea ostilităților
21:58
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
21:23
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
TRENDING
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
20:20
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...