Unul dintre cei mai buni fotbalişti spanioli, Andres Iniesta, le dă bătăi de cap membrilor staffului medical al echipei sale naţionale, după ce a suferit o afecţiune musculară care îl face incert pentru meciul de debut de la Mondial, cu Elveţia.
"Este vorba de o leziune musculară minoră", s-a grăbit medicul echipei naţionale spaniole să liniştească lucrurile, după ce Iniesta a jucat doar 39 de minute în meciul amical cu Polonia, scor 6-0 pentru iberici.
"Iniesta a fost schimbat pentru că a simţit un disconfort la gambă. Nu s-a observat însă nicio ruptură musculară şi starea sa nu s-a agravat. Vom face în continuare testele necesare dar putem exclude ruptura musculară. E o accidentare minoră dar trebuie să fim precauţi", a declarat, în continuare, Oscar Celada, medicul lotului.