Ioan Andone se teme de meciul cu Botoșani: ”Nu trebuie să primim gol. Asta e problema mea”

Comentează

Ioan Andone se teme de meciul cu Botoșani, programat sâmbătă, de la ora 20:30, în deplasare, contând pentru etapa a 11-a a Ligii I.Antrenorul echipei de fotbal Dinamo a declarat joi, într-o conferință de presă, că formația sa nu trebuie să primească gol, sâmbătă, în meciul din deplasare cu FC Botoșani, precizând că aceasta este principala problemă pe care trebuie să o rezolve."În perspectiva meciului de la Botoșani trebuie să recunosc faptul că am avut o săptămână agitată. Pentru noi se anunță un meci greu, i-am văzut pe cei de la Botoșani la Craiova, unde au pierdut, dar au făcut un joc bun. Au o echipă cu jucători tineri, cu un fotbalist străin, mă refer la Barbosa, foarte, foarte interesant, care face un cuplu foarte bun cu Golofca sau Fulop, îl au și pe Matulevicius... deci au soluții în atac. Deci va fi un meci dificil. Noi și cu ei avem același număr de puncte și suntem echipele cu cele mai bune atacuri din țară. Trebuie să fim atenți, să vedem cum jucăm. Nu trebuie să primim gol acolo. Asta e problema mea. Suntem obligați să câștigăm acolo pentru liniște, pentru a sta sus în clasament. Pentru că în momentul când celelalte echipe se vor distanța va fi din ce în ce mai greu să recuperăm în play-off", a spus Andone.

Ioan Andone s-a plâns de arbitraj

El a recunoscut că Dinamo traversează o perioadă proastă, dar, în același timp, a menționat că echipa sa este dezavantajată constant de arbitri. "Din păcate sunt deja patru meciuri în care s-au făcut greșeli de arbitraj împotriva noastră. Nu de asta am pierdut noi. Am făcut cel mai slab meci de când sunt la Dinamo în acest mandat. Teamă nu îmi e de adversari, mai teamă îmi e de echipa mea, pentru că am făcut și greșeli. Am permis arbitrilor să facă greșeli împotriva noastră, dar și noi am greșit mult. E o perioadă mai proastă a noastră. Sunt mai multe cauze, dar nu le putem spune acum. Am căzut puțin în calitate, nu am crescut", a adăugat tehnicianul.

Gnohere este în lot

Harlem Gnohere, jucător trimis la 14 septembrie la echipa a doua a clubului de acționarul majoritar al clubului, Ionuț Negoiță, pentru că a refuzat prelungirea contractului, a revenit la antrenamente și va face parte din lotul pentru partida de sâmbătă. "Gnohere e bine, face parte din lotul de 19 pentru acest meci. El se antrenează bine, l-am primit. Și-a văzut de treabă, îi e capul la Dinamo din ce văd. Pe mine mă interesează cât e aici să joace foarte bine, mai departe nu contează unde pleacă. Eu i-am spus lui să se uite la Tade, golgheterul campionatului, care s-a dus la Steaua și după aia a ajuns să se antreneze prin parcuri. Nu e simplu să te duci la Steaua, e altă echipă, altă viteză, dar el știe", a precizat Ioan Andone, potrivit Agerpres.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
18 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
18 sept.
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
18 sept.
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
06:10
Cine transmite România - Ucraina, în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin
06:00
Cine transmite la TV Universitatea Craiova - FCSB. La ce oră începe meciul
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
18 sept.
Rapid învinge FC Argeș cu 3-1 și este noul lider în Superligă. Fiul lui Dan Șucu a închis tabela
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
18 sept.
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Horoscop 21 - 27 septembrie 2026. Previziuni pentru toate zodiile
18 sept.
Horoscop săptămânal 21 – 27 septembrie 2026. Luna Plină aduce decizii și schimbări importante
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
18 sept.
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
18 sept.
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
18 sept.
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
18 sept.
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”