Ionuț Lupescu iese la atac. ”E rușinos să se decidă campionatul la TAS!”, spune fostul internațional român.În prezent șeful comisiei tehnice la UEFA, Ionuț Lupescu s-a arătat deranjat de modul în care s-a decis campioana în România. Adică numai după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv a judecat apelul înaintat de FCSB, care contesta dreptul echipei FC Viitorul de a câștiga titlul. ”Nu e frumos, e rușinos când trebuie să se decidă campionatul românesc la TAS. Nu știu dacă s-a mai întâmplat așa ceva”, a răbufnit Ionuț Lupescu la Digi Sport.Fostul internațional a continuat: ”E un amatorism total în ceea ce privește forurile care conduc fotbalul românesc, pentru că regulamentele trebuie să fie foarte clare, ca să nu mai fie probleme”.
În ceea ce privește o posibilă candidatură a sa la alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal, programate în martie anul viitor, Ionuț Lupescu nu a zis nici da, nici nu.
”Dacă la anul mă hotărăsc să fac altceva vom vedea, dar, în general, acolo unde ai fost o dată nu e bine să te întorci”, a declarat, enigmatic, Ionuț Lupescu.