Ieșit teafăr din pușcărie, după 15 luni petrecute în spitalul Penitenciarului Jilava, Jean Pădureanu (79 de ani) a făcut pocinogul ajuns acasă, la Bistrița. Fostul președinte de la Gloria Bistrița suferă în libertate.
”Lordul” a fost internat în spitalul din Bistrița, după ce s-a lovit singur în casă. Oficialul a căzut, și-a spart capul și și-a fisurat coastele. Medicii au decis să-l mai țină câteva zile internat.
În vârstă de 79 de ani, Jean Pădureanu a fost eliberat condiționat de la Penitenciarul Jilava, deși n-a achitat prejudiciul indicat de către Curtea de Apel. Pe 4 martie 2014, Pădureanu a fost închis în Dosarul Transferurilor, alături de alte șapte oameni de fotbal.