Conform revistei americane TMZ, DeAndre Jordan, DeMarcus ”Boogie” Cousins, DeMar DeRozan și, probabil încă trei membri ai echipe americane, au decis să meargă la un centru spa din metropola braziliană. Ei au telefonat mai întâi la Termas Monte Carlo, un stabiliment calificat de revista Rolling Stone drept „un bordel de lux din Rio”. Însă, baschetbaliștilor li s-ar fi spus la telefon că localul respectiv, situat în apropierea plajei Copacabana, este un spa în care pot asculta muzică, fiind rezervat exclusiv bărbaților.

Jucătorii au decis să facă o vizită, însă când au ajuns acolo „și-au dat seama că nu este un loc potrivit pentru ei și au plecat”, a asigurat o sursă apropiată de echipa SUA.

Totuși, conform aceleiași surse, baschetbaliștii nu au plecat chiar imediat, putând fi văzuți consumând alcool la bar, în compania unor fete.

Chestionat pe această temă, veteranul Carmelo Anthony, care nu a participat la „vizita” respectivă, a declarat în cursul unei conferințe de presă: „Am avut ceva timp liber, iar băieții au făcut ceea ce au făcut. Ne asumăm responsabilitatea și mergem înainte”.

De menționat că lotul echipei olimpice americane de baschet, compus în totalitate din staruri NBA, nu este cazat în Satul Olimpic, alături de ceilalți sportivi participați la Jocurile Olimpice 2016, ci pe un luxos vas de croazieră, Silver Cloud, ancorat în portul Maua din golful Rio, notează Agerpres.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.