Ca multe alte ramuri sportive, voleiul românesc a cunoscut un regres după Revoluţia din 1989. Echipele româneşti n-au mai obţinut performanţe pe plan extern cum o făceau înainte, iar unele cluburi de tradiţie se zbat în mediocritate sau chiar au dispărut din peisaj. Există, totuşi, oameni care încearcă să-i dea voleiului românesc strălucirea de odinioară şi, în acest scop, caută să-i atragă pe cei mici către acest sport şi să-i formeze pentru marea performanţă, informează starjunior.ro.Unul dintre aceştia este Sandu Kapelovies (61 de ani), fost voleibalist şi, în prezent, antrenor la Clubul Sportiv Spike Bucureşti, pe care tot el l-a înfiinţat în urmă cu cinci ani.Clubul îşi desfăşoară activitatea în sala de Sport a Liceului Teoretic „Eugen Lovinescu” (strada Valea lui Mihai, nr. 6, Sector 6, Bucureşti) şi are o secţie de volei destinată exclusiv fetelor, dar şi una de baschet, pentru băieţi.La secţia de volei a Clubului Sportiv Spike Bucureşti activează 30 de fete, cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Pe lângă mobilitate şi o dezvoltare armonioasă din punct de vedere fizic, voleiul ajută foarte mult la dezvoltarea gândirii. Practic, la acest sport, trebuie să gândeşti foarte rapid, să iei, cum se spune, decizia la secundă”, precizează Sandu Kapelovies. În afara antrenamentelor de volei, Kapelovies pune foarte mare preţ pe şcoală, neacceptând ca elevele sale să neglijeze învăţătura.Taxa lunară la Clubul Spike: 100 de leiPărinţii care doresc să-şi înscrie fetiţele la secţia de volei a Clubului Sportiv Spike trebuie să achite o taxă lunară de 100 de lei. În preţ intră 5 antrenamente pe săptămână. Părinţii mai trebuie să achite baremul de arbitraj la meciuri (care e de 150 de lei), precum şi cantonamentele. Vara, echipa merge într-un stagiu de pregătire de 10 zile în Bulgaria, costul fiind de 200 de euro. În preţ este inclus atât transportul, cât şi cazarea şi masa.Iarna, micuţele voleibaliste se pregătesc la Forban, iar pentru cantonament, fiecare sportivă achită 700 de lei. De asemenea, un echipament complet pentru voleibaliste costă 120 de euro. ”Echipamentul îl achizţionezi cam o dată la trei ani. În ultima vreme, însă, am cumpărat noi echipament pentru jucătoare. În plus, îi mai scutesc de plată pe copii, dacă părinţii lor au probleme financiare”, a precizat antrenorul Sandu Kapelovies.
-----------------
În vârstă de 18 ani, Sânziana Motroc calcă pe urmele bunicului şi a tatălui ei, Ion (77 de ani) şi Florin (47 de ani), care, înainte de a face carieră la Rapid ca fotbalişti, au practicat sportul la fileul înalt.