Jurnal de calatorie. Drumul spre Japonia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Drumul pana la capatul lumii e destul de scurt daca vii din Romania. Distanta Bucuresti-Tokio e de 12.000 km, trecand prin Paris si se parcurge in 22 de ore cu avionul.
Pana in capitala Frantei faci trei ceasuri, care trec repede, avand in scaunele de alaturi, drept vecini, o pereche de tineri parveniti din Rahova. Cei doi merg in luna de miere unde au de gand sa cheltuiasca tot ce au strans de la nunta, vreo 6.000 $. Sunt prietenosi, galagiosi si au captat deja atentia unei stewardese cu muzica pe care o asculta in casti - normal, apartinand lui Adrian Copilu’ Minune. Femeia, ceva mai in varsta, care a vazut multe la viata ei, nu schiteaza nici un gest. Le zambeste amabil, in timp ce incearca sa desluseasca firul melodiei, iar CD-ul aterizeaza, ulterior, pe post de cadou, in bratele mele. Ne despartim pe Aeroportul Charles de Gaulle, unde trebuia sa astept 8 ore cursa de Tokio.
Dupa o jumatate de ora de plictiseala, ma urc intr-un autobuz, merg vreo 5-6 statii prin aerogara si cobor la terminalul RER, care e un fel de metrou de suprafata al Parisului. Un bilet pana in centru costa 10 euro si se cumpara de la automate. Peste tot sunt camere video si oameni de ordine, semn ca teama de atentate persista inca in vestul Europei. Cand ajung pe punctul sa introduc o bancnota in aparat, o babuta eleganta ma opreste cu un gest bland, dar categoric. Imi spune ca "RER est trés chér et vous êtes jeune", adica "trenul e scump iar eu sunt tanar" si ma trage pana spre barierele asemanatoare cu cele ale metroului bucurestean. Imediat sare peste aparate cu o agilitate remarcabila si ma indeamna sa fac la fel. Ma uit imprejur: oamenii de ordine sunt la locurile lor, camerele functioneaza, peste tot sunt afise cu amenzile pe care risti sa le primesti daca esti prins in neregula… Ii cer babei un ragaz si constat ca, din 10 persoane, circa jumatate au facut ca ea, fara sa pateasca nimic. Fac o socoteala simpla si iau decizia sa pagubesc Franta cu 10 euro. In tren aflu ca batrana face asta de trei ani si ca obiceiul e tolerat in Orasul Luminii.
In avionul de Tokio, lume multa si pestrita. In timp ce vad cum arata Siberia de la 11.000 de metri, se serveste masa principala. Aleg specialitati japoneze, din care nu recunosc decat orezul, morcovii si visinele, dar renunt sa ma gandesc la ce am mancat de fapt. In spate, doi ucraineni fac scandal ca nu e vodca la bord, un negru vomita, in timp ce un arab sforaie de parca si-ar da ultima suflare. Ma uit pe niste notite cu expresii uzuale in japoneza si ma ia somnul. Ma trezesc dupa vreo 5-6 ore si, dupa inca o ora de lectura, aterizam la Tokio. N-am nimic de declarat tanarului subofiter de la vama nipona, in afara de Kon’banwa (buna seara). Imi ia pasaportul, ma priveste atent si-mi spune intr-o romana perfecta: "Multumesc mult!". Apoi continua: "Buna jiua, sanatate, la mulsi anii…" Dupa ce ma vede uluit, ma anunta zambitor ca stie cuvinte din 30 de limbi si ma controleaza in bagaje. Vede trei cutii de pateu de ficat, pe care le analizeaza foarte serios. Ii ofer una, o primeste fara rezerve si ma lasa sa trec.
De la Aeroportul Narita pana in oras sunt 70 km, pe care-i parcurgi intr-o ora la bordul unui autocar denumit pompos "Limousine bus", in schimbul a circa 7.000 de yeni, adica 55 de dolari. Cu taxiul platesti de vreo trei ori mai mult, iar trenul, Narita Express, face aproape dublu. Autocarul ma lasa la Tokio Air City Terminal, o statie de legatura din cartierul central Hakozaki. Noaptea, capitala Japoniei e inecata de lumina, aglomerata de masini si curata ca in palma. Ma urc intr-un taxi cu care merg vreo trei kilometri si platesc 15 $ pana la hotel. Soferul nu vorbeste decat japoneza, dar pricepe repede ca sunt din Romania si rezuma in cateva cuvinte tot ce stie despre noi: "Ceaucescu, Nadia Comaneci, Haghi". Imi da chitanta pentru drum, direct de la o casa de pe bord, apoi restul pana la ultimul yen si refuza bacsisul. E ora 22 la Tokio, sase ceasuri mai devreme in tara. Japonia respira fotbal, iar eu trag aer in piept si ma grabesc spre camera. De maine (n.r. azi), Cupa Mondiala ma va bucura, in timp ce simt ca parca mi se rasuceste un cutit in spate. Slovenia, bat-o vina!
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
